Se afișează postările cu eticheta fecioara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fecioara. Afișați toate postările

joi, 2 septembrie 2010

Femeia FECIOARA

Îţi închipui femeia din zodia Fecioarei ca pe o creatură virginală, pură ca zăpada neatinsă? Iluziile tale sunt pe cale de a fi spulberate. Nu e deloc o nimfă în tunică diafană, îngenunchind langă izvor.
O astfel de femeie îşi poate părăsi soţul pentru un bărbat pe care l-a cunoscut pe malul vreunui ocean îndepărtat, poate naşte copilul iubitului ei fără să fie căsătorită cu el şi poate înfrunta lumea ostilă cu fruntea sus. Sunt multe de învăţat despre acest simbol vulnerabil şi fragil al feminităţii nepătate. În primul rand, coloana ei vertebrală e făcută din oţel inoxidabil.
E adevărat ca e fundamental timidă. Fără îndoială. Fecioarele nu se caţără pe lădiţe de lemn ca să ţină discursuri înflăcărate, agresive, nu sunt arestate pentru conducere sub influenţa alcoolului şi dacă găseşti vreuna care să joace într-un spectacol burlesc, fă-ţi o cruce mare! E puţin probabil. Dar o femeie din Fecioară e, totuşi, o femeie. Are toate vicleniile şi armele necesare, inclusiv hotărarea de a-şi căuta fericirea, oriunde s-ar afla aceasta. Dacă pe acest drum se întamplă să dea peste ceva spini, nu va leşina şi nici nu va striga după ajutor.
Cand auzi de o nativă care a indignat societatea pentru că i-a încălcat legile, citeşte printre randuri. Mintea ei e fundamental curată, pură, ca şi iubirea adevărată, singurul fel de iubire pe care-l va accepta. Va escalada cel mai înalt munte şi va traversa oceane furtunoase doar în galoşi şi jachetă odată starnit spiritul ei mercurian, fapt ce poate schimba profund acea imagine feciorelnică, fragilă a ei. O Fecioară care îşi dă seama că mariajul ei e imperfect şi găseşte o iubire care i se pare fără cusur, nu va ezita să taie legăturile vechi. Cand va folosi cuţitul va fi la fel de calmă şi precisă ca un chirurg. Oricat ar detesta să rupă legăturile de familie, ea detestă şi mai mult ipocrizia.
O dată ce a văzut că o iubire e adevărată şi ideală, puritatea conceptului ei despre o legătură sentimentală e mai presus de orice document legal din lume. Ea e singura femeie din zodiac care poate fi mortal de practică şi divin de romantică în acelaşi timp. Acea aventură romantică petrecută la malul unui ocean îndepărtat poate părea superficială şi imorală. De fapt, e un exemplu previzibil de fecioară care se comportă cum îi dictează firea atunci cand ajunge într-o situaţie dificilă. Va agoniza de ruşine din cauza condamnării din partea societăţii în cazul unei astfel de legături ilicite, dar aceasta nu îi va schimba cursul acţiunilor, aşa cum nu va schimba nici puritatea motivelor acestei femei. Iubirea unei Fecioare poate arde cu o asemenea incandescenţă, încat să facă de ras pasiunea altor zodii prin intensitatea şi hotărarea ei. Însă aprinderea acestui foc poate dura catva timp.
Trebuie să recunosc faptul că aspectul fizic, animalic al iubirii poate fi oarecum diminuat la femeia tipică din Fecioară, dar ea are o calitate misterioasă, tăcută si răbdătoare, iar "pasiunea spiritului" este un substitut extrem de satisfăcător pentru bărbaţii care preferă delicateţea într-o relaţie amoroasă.
Nativa e o perfecţionistă, dar asta nu înseamnă că ea e perfectă. Are trăsăturile ei negative şi acestea pot pune omul la grele încercări. În primul rand, aceste femei au convingerea nestrămutată că nimeni nu poate face lucrurile atat de ordonat şi eficient ca ele. Ceea ce te scoate din minţi e faptul că, de obicei, au dreptate! În plus, ţin enorm la promptitudine. Ai făcut vreodată o Fecioară să te aştepte la o întalnire? Cand e supărată sau prost dispusă, nu va face scene furtunoase şi nici nu-ţi va da cu sticle în cap, dar poate fi o adevărată scorpie plină de venin cand o enervezi. Poţi să te aştepţi liniştit să te facă cu ou şi cu oţet fără menajamente. Du-i flori, recunoaşte că ai greşit şi nu o contrazice. Nu vei rezolva nimic, căci într-o ceartă cu o Fecioară nu ai cum să caştigi. Pămantul e elementul ei, aşa că apreciază creaţiile naturii. Prin urmare, florile o vor mai îmblanzi. Cat despre scuze, fii scurt şi sincer. Fecioara nu e deloc proastă. Mintea ei limpede va descoperi imediat o minciună elaborată, chiar şi spusă de cel mai rafinat orator, şi va vedea şi cea mai mică pată de ruj de pe gulerul cămăşii tale. O fi ea o minte pură, dar categoric nu e naivă.
Nu vreau să spun că-ţi va percheziţiona coşul cu rufe murdare, cel puţin nu pană la căsătorie. După aceea, rufele vor fi în casa ei şi ea nu se va mai simţi atat de vinovată cînd le va studia.
Această femeie are un blocaj mintal cand e vorba să recunoască faptul că a greşit, aşa că ai face bine să-ţi asumi vinovăţia din start. Oricat de tare te-ar irita acest lucru, de cele mai multe ori ea va avea dreptate. Aşa că, de ce să te opui? Cand reuşeşti să o aduci din nou la starea ei normală, e o fiinţă atat de încantătoare încat nu va mai conta cine a caştigat cearta.
Dacă orgoliul tău masculin poate să suporte, nu ţi-ar strica să o consulţi în problemele financiare sau să o laşi pe ea să administreze bugetul. E concisă şi practică şi va descoperi cele mai mic erori, pe care nici un expert contabil nu le-ar detecta imediat. Asta doar în cazul în care harta ei natală nu are influenţe puternice din alte părţi sau nu are un ascendent impulsiv.
Revizuieşte-ţi manierele şi gramatica dacă ai o iubită din Fecioară. Nu va suporta greşelile de limbaj, înjurăturile sau faptul că bei apa din castronelul pentru spălat pe maini. Nu mesteca ţelină langă urechea ei şi nu comanda un pui fript întreg. E destul de greu să-l mănanci elegant în faţa ei. Mai bine spune-i chelnerului să-ţi aducă şniţel de piept dezosat, e mai sigur. Nici cu îmbrăcămintea neglijentă nu vei avea mare trecere în faţa ei. Dacă te-ai îndrăgostit de o fecioară, resemnează-te să te bărbiereşti şi să faci duş de două ori pe zi. Dă-ţi cu after shave, aranjează-ţi părul, pune-ţi o cămaşă curată, ai grijă cum te comporţi şi lustruieşte-ţi pantofii înainte să porneşti la cucerirea acestei fete. Si uite un pont foarte valoros: data viitoare cand întarzii, prefă-te că nu-ţi dai seama cat e ceasul. Intră pe uşa ei furios. Cand te întreabă ce s-a întamplat, spune-i că biblioteca aceea nenorocită, afurisită (mai urat de-atat să nu-ndrăzneşti să te exprimi!) se tot închide cu cinci minute mai devreme decat scrie în program. Asta n-ar fi aşa de rău, dacă s-ar întampla doar din cînd în cînd, dar ei trag de tine să te dea afară în fiecare seara, cand tu trebuie să pui la loc toate colecţiile alea de reviste ştiinţifice cu care lucrezi. Va uita complet de întarzierea ta.
N-o duce la curse ca să te vadă aruncand dintr-un foc trei sute de mii pe un pariu, păstrează-ţi povestioarele fără perdea pentru pauza de masă cu băieţii de la muncă şi spune-i tot timpul cat de bine îţi pare că nu e genul superficial. Aşa şi e, nu? Nu e nici genul sufocant. Fecioarele nu alunecă spre extreme. Ele pot foarte bine să-şi poarte singure de grijă, dar nu au nevoie să se comporte bărbăteşte pentru asta.
Nu o copleşi scoţandu-ţi în evidenţă farmecele fizice, nu o strange în braţe de să-i rupi coastele în metrou şi nici nu te grăbi să o săruţi de noapte bună de la prima sau chiar de la a zecea întalnire. Aşteaptă şi vei primi ceva mai bun. În general, nu face mare caz din relaţia voastră. Mişcă-te încet, cu graţie şi bun gust, sau vei rămane fără iubita ta din Fecioară. Probabil că-i va plăcea la nebunie teatrul şi chiar paradele. Pompa şi costumaţiile, emoţia dramatică îi oferă o supapă pentru propriile ei emoţii ţinute strîns sub control. În plus, e un critic excepţional. Intelectul ei înalt combinat cu gustul artistic îi oferă o perceptie extrem de ascuţită. O Femeie din Fecioară va şti exact ce vor scrie criticii în recenzii înainte ca acestea să apară. Iubeşte piesele de teatru, concertele şi cărţile, dar le critică fără milă conţinutul. La fel de critică e şi cu cravata, tunsoarea, vorbele şi faptele tale. Pentru ea, a critica e la fel de firesc ca şi a respira. E eterna perfecţionistă şi fără ea toţi am fi cam neglijenţi şi delăsători. Însă, ai grijă, nu o critica şi tu! Asta e împotriva regulilor. Aici nu merge să-i faci şi tu ce-ţi face ea. Gandirea ei limpede precum cristalul îi permite să-şi vadă în taină propriile imperfecţiuni la fel de clar cum le vede şi pe ale tale şi se judecă deseori cu multă asprime. De aceea consideră că nu e cazul să o faci şi tu. Despre ea se poate spune cu adevărat că e cel mai aspru critic al propriei persoane.
Unul dintre lucrurile plăcute în relaţia cu o femeie din Fecioară e faptul că ea îşi va bate capul cu toate, îngrijorîndu-se pentru orice şi făcandu-i chiar plăcere. Te va ţine pe linia dreaptă fără să-ţi răpească masculinitatea, artă pe care femeile din alte semne ar face bine să o deprindă de la ea.
Cat despre problema fidelităţii, s-ar putea să auzi de vreo nativă care, din cine ştie ce motive inimaginabile, s-a hotărat să-şi arunce pe fereastră virtutea, aruncandu-se într-un vartej de aventuri, dar de obicei asta se întamplă din dorinţa de a-şi dovedi ceva şi această rătăcire nu va dura prea mult. Fecioarele care se abat uneori pe drumul promiscuităţii sunt destul de deştepte ca să-şi ascundă scăparea şi asemenea comportament este, oricum, o excepţie de la regulile lor. În mod normal, dacă te iubeşte cu adevărat, poţi să stai liniştit chiar dacă femeia ta rămane singură timp de o lună pe o insulă pustie cu cel mai sexi bărbat din lume. Dar două luni? Păi, Fecioarele sunt şi ele oameni, ştii? Nu sunt computere. Au inimi mai calde decat cred cei din jur şi emoţii care pot fulgera de intensitate, chiar dacă nu simt nevoia să închirieze un panou ca să facă reclamă acestui lucru. Latura emoţională a nativelor este controlată, dar nu inexistentă. Nu uita asta!
Femeia acestei zodii e enervant de meticuloasă în chestiuni mărunte, dar poate fi cea mai buna, generoasă şi afectuoasă creatură din lume. Gîndeşte-te la perfecţionismul ei ca la o virtute în loc de un defect. În lumea asta măturată de impulsivitate ce ne-am face fără mintea şi privirea ascuţită a Fecioarei? Chiar şi în timp ce te scoate din sărite cu criticile ei, are ceva adorabil şi de-a dreptul irezistibil. Dar, desigur, ai descoperit asta deja, altfel nu te-ai bărbieri de două ori pe zi şi nu te-ai duce în fiecare seară la bibliotecă. Comportamentul ei liniştit şi ochii blanzi, limpezi, şi-au făcut treaba şi te-au prins în mreje. Probabil că ai aflat chiar şi cat poate fi de amuzantă cand oamenii nu se iau de ea şi ce spirit sclipitor zace în căpşorul acela drăgălaş. E ciudat şi fermecător, dar, în general, rasul femeilor din Fecioară sună ca nişte clopoţei.
Ea nu-şi face iluzii, aşa că nu încerca să-i vinzi cine ştie ce idei de doi lei. Pentru ea, adevărul e frumuseţe şi frumuseţea e adevăr. Obişnuieşte-te s-o vezi golind scrumierele din trei în trei secunde, fii bun cu pisoii adunaţi de ea de pe străzi şi ea va accepta cu graţie feminină rolul de soţie supusă, care-ţi aduce pipa şi papucii. Îşi va împărţi viaţa numai cu un om în care are încredere, iar lucrurile mărunte înseamnă enorm pentru ea. În ciuda modestiei şi timidităţii ei naturale, e destul de puternică pentru ca alţii să găsească sprijin în ea în momente grele. Curajul tăcut şi simţul responsabilităţii înnăscute la femeile din Fecioară acţionează deseori ca un liant magic care ţine la un loc o familie numeroasă. Probabil că va fi o bucătăreasă bună şi nu te va otrăvi cu supa. Casa voastră va fi curată şi plăcută, iar castronelul de pe măsuţa de cafea va fi plin cu mere în loc de bomboane de ciocolată, care strică dinţii şi nu sunt bune pentru sănătate.
Probabil că n-ai să-ţi vezi niciodată progeniturile alergand prin cartier cu lumanări neşterse sub nas, manjite de dulceaţă pe faţă şi tenişi rupţi. Nici n-ai să-i găseşti pe cei mici cu degetele băgate în tutunul tău de pipă sau colorandu-ţi documentele de serviciu. Fecioara ta îi va disciplina cu fermitate. Nativele au rareori mai mult de unul sau doi copii şi nu par să aibă neapărată nevoie să fie mame pentru a se simţi femei. Însă o dată apărut copilul în viaţa unei astfel de femei, nu îi va neglija niciodată nevoile fizice, morale sau educaţionale. Poate că nu-i va satisface la fel de uşor nevoile emoţionale, dar dacă e sigură de dragostea ta pentru ea şi se ştie apreciată se va relaxa şi va dărui copiilor ei caldă afecţiune din belşug. Cei mici le găsesc deseori pe mamele din Fecioară încantător de amuzante şi bune. Acestea sunt ferme şi încearcă să le inducă obiceiuri sănătoase, dar au o blandeţe care face copilul să se simtă iubit şi în siguranţă.
Dacă ai drept nevastă o Fecioară tipică, probabil că vei veni de la serviciu şi îţi vei găsi casa mirosind a flori proaspete şi paine rumenindu-se în cuptor. Ea îţi va şterge de praf vechile visuri şi le va face să strălucească din nou, nu-ţi va împrumuta niciodată aparatul de ras şi nici nu-ţi va folosi periuţa de dinţi ca să se dea cu rimel. Te va îngriji ca un înger cand vei fi bolnav şi nu te va pune în situaţii jenante flirtînd cu cel mai bun prieten al tău. Se va îmbrăca îngrijit şi vei putea discuta cu ea o groază de subiecte, nu numai despre scutece şi barfe de la coafor. Nu va face crize de gelozie sau de nervi şi nici nu va arunca banii pe fereastră. Îţi va păstra cu sfinţenie secretele, te va ajuta să-ţi organizezi munca şi probabil că nu va face riduri cand va fi de vîrstă mijlocie. Spune drept, pentru toate astea nu merită să-ţi revizuieşti comportamentul şi să-ţi îngrijeşti unghiile? Ochii ei sînt lacuri limpezi de iubire pură, iar cand zîmbeşte poate lumina o cameră întreagă. Păstreaz-o! S-ar putea să nu mai ai un asemenea noroc tot restul vieţii.

Barbatul FECIOARA

Ar fi bine să spunem lucrurilor pe nume de la început. Nu-ţi face speranţe în legătură cu un bărbat din Fecioară dacă inima ta tânjeşte după vise romantice şi basme cu zîne. O relaţie amoroasă cu un bărbat din această zodie poate tăia creanga de sub picioare unei femei sentimentale, iar căderea pe pămîntul rece poate fi dureroasă.
Acest bărbat trăieşte aproape total la un nivel practic, material şi nu are ce face cu abstracţiunile unei idile ca-n poveşti. Desigur, toată problema poate rămîne doar la nivel teoretic, căci e nevoie de foarte mult efort pentru a-l aduce pe acest om în pragul unei relaţii cu o femeie. Nu e genul care să-ţi facă serenade sub fereastră. Vei avea mult de aăteptat singură, în balconul luminat de lună pînă cînd va începe el să se caţăre spre tine pe scara de incendiu.
De fapt, nativii cunosc dragostea încă din cea mai fragedă copilărie, dar nu dragostea gen Romeo şi Julieta. Principala lui modalitate de a-şi exprima acest sentiment este prin grija şi devotamentul altruist faţă de familie, prieteni şi de cei mai slabi sau mai dezorganizaţi decît el. Nativul s-a născut cu o dragoste instinctivă pentru muncă, pentru datorie şi disciplină şi devotament faţă de cei neajutoraţi. Chiar şi mercurianul cel mai puţin manifestat, care nu ajunge chiar la aceste sentimente, se simte uşor vinovat în sinea lui pentru că nu reuşeşte să se ridice la înălţimea unui ideal altruist.
Genul de iubire care se manifestă dramatic, prin promisiuni sentimentale, declaraţii înlăcrimate şi afecţiune siropoasă, nu numai că lasă nativul complet rece, dar îl poate speria în asemenea hal, încît să fugă din oraş cu primul autobuz sau tren (avionul e prea rapid şi prea scump pentru el şi recurge la el numai în cazuri disperate). Dar răceala acestui bărbat poate fi topită dacă temperatura e exact aşa cum trebuie, chiar dacă pare făcut dintr-o combinaţie de oţel şi ghiaţă. Există cu siguranţă căi spre inima bărbatului din Fecioară. Căi secrete. Iar urmărirea agresivă nu e una dintre ele. Nici cochetăria sau sexualitatea, după cum au aflat multe vampe şi sirene maestre în flirt, spre surprinderea şi dezamăgirea lor.
În dragoste, Fecioarele caută calitate şi nu cantitate. De aceea, nativii au foarte puţine legături sentimentale adevărate, iar acelea, aşa puţine cum sînt, au finaluri triste sau sînt urmărite de ghinion, într-un fel sau altul. Reacţia nativului la o asemenea dezamăgire este să se îngroape în cea mai grea muncă pe care o găseşte, să se distanţeze de societate, în general, şi să fie de două ori mai precaut la următoarea ocazie. După cum vezi, va trebui să ai o strategie bine pusă la punct şi o răbdare de fier. Tendinţa de bază a mercurianului e castitatea şi o ignoră doar pentru un motiv foarte întemeiat sau o femeie excepţională. Multe Fecioare (dar nu toate) pot trăi fără o viaţă sexuală mult mai uşor decît orice alt semn din zodiac, aşa cum se supun unor reguli de disciplină pe care nu le înţeleg doar pentru că supunerea fără proteste în faţa sorţii este petnru ei ceva firesc. Dacă soarta decide că va trăi toată viaţa singur, mercurianul e pregătit să accepte acest lucru fără regrete prea mari sau traume emoţionale, aşa că în lume sînt mulţi burlaci născuţi în Fecioară, dar totuşi, în stilul lor liniştit, pot avea unele legături amoroase foarte poetice, chiar dacă sînt fragile.
Deşi nu e niciodată ostentativ, mercurianul poate fi un maestru în arta seducţiei subtile. E un amestec de intelect ascuţit şi realism solid. Poate fi destul de detaşat ca să frîngă numeroase inimi cu felul lui distant de a flirta, dar simţul lui critic şi analitic va permite rareori ca aceste rătăciri să părăsească tărîmul platonic. Pudoarea şi selectivitatea mercurianului împiedică orice cădere în promiscuitate. Desigur, poate avea uneori o experienţă senzuală, pur fizică, dar asemena indiscreţii sînt excepţiile care confirmă regula. Iar regula este interesul distant. Desigur, bărbatul e bărbat şi puţini nativi rămîn virgini la propriu, dar îşi păstrează concepţiile pure. Există în mod invariabil ceva curat şi cast în iubirea unui astfel de bărbat, care nu are voie să fie murdărită, chiar şi în focul pasiunii, indiferent de circumstanţele nefericite car ar putea-o face să pară doar o aventură.
Mercurianul nu se va grăbi deloc să-şi găsească un obiect al afecţiunii, ci o va face p eîndelete, pentru că e foarte critic şi meticulos în alegerea unei femei, aşa cum e în tot ce face, de la mîncare pînă la muncă. Nu încerca să-l păcăleşti sau să-l minţi. Iubitul tău din Fecioară nu îşi face nici un fel de iluzii. El vrea o relaţie, sinceră, sănătoasă şi adevărată. Ştie foartze bine cît de mici sînt şansele de a găsi o astfel de femeie. dar nu se va mulţumi cu nimic altceva. Dacă împrejurările îl implică într-o legătură sordidă, poţi să fii sigură că nu va dura prea mult.
E un bărbat ale cărui emoţii sînt foarte greu de stîrnit. Poate trăi mult timp fără să simtă nevoia arzătoare de a avea o parteneră permanentă şi asta e destul ca să te facă să plîngi dacă te-ai îndrăgostit de el. Te vei întreba dacă e făcut din marmură sau s-a născut fără inimă. Nici una nici alta. Ai răbdare. Succesul va fi în cele din urmă al celei care aşteaptă.
Din cînd în cînd, un mercurian curios poate încerca în mod deliberat să se comporte promiscuu, numai ca să vadă dacă e la fel de masculin ca ceilalţi bărbaţi. Bineînţeles că este şi de îndată ce va descoperi asta nu va mai căuta experienţe artificiale ca să-şi dovedească de ce e în stare. Nici un bărbat născut în Fecioară, oricît de rece şi raţional, nu va putea rămîne imun pentru totdeauna la chemările firii umane, dar cînd va ceda, în sfîrşit, se va sfii să o recunoască. Cînd va fi pe punctul de a ceda în faţa iubirii îşi va ascunde adevăratele sentimente sub masca nepăsării elaborate. în fiecare nativ există o doză bună de talent actoricesc extrem de rafinat. Se va preface a fi dezinteresat, aşa cum se preface că îi e rău cînd nu se distrează la o petrecere. Nu te aştepta ca el să reacţioneze afişînd cine ştie ce mare extaz, chiar şi după ce a cedat în faţa sentimentelor. Cît timp încă nu s-a decis dacă tu eşti cea pentru care va renunţa la statutul său de bărbat singur, va face în continuare pe distantul. însă, o dată ce a hotărît că relaţia e profundă şi reală, îşi va declara sentimentele şi intenţiile cu o simplitate mişcătoare. Iubirea lui va arde cu o flacără constantă, fără fluctuaţii, şi te va încălzi ani în şir, dîndu-ţi un minunat sentiment de încredere şi siguranţă. Ce e rău în asta? Singura trăsătură a unei idile de basm manifestată de nativ e aceea că, dacă e îndrăgostit cu adevărat, va aştepta ani la rînd pentru a pune mîna pe partenera dorită, sau va merge pînă la capătul pămîntului pentru a o aduce acasă, lîngă şemineul lui. E capabil de sacrificii enorme pentru a ajunge la acel picioruş delicat despre care e convins că se potriveşte perfect în pantoful de cristal al Cenuşăresei la care visează. O dată aprinsă, flacăra e fără îndoială, foarte puternică. E aproape imposibil de stins. Vei fi la fel de etern adorată ca însăşi Cenuşăreasa. Problema e, cum faci să aprinzi acea flacără. E greu să găseşti un picior căruia să-i vină pantoful de cristal, mai ales că mercurianul e extraordinar de pretenţios.
După ce ai pus mîna pe el, nu-ţi va da aproape niciodată motive de gelozie şi va fi decis să depăşească alături de tine orice probleme provocate de dificultăţi financiare, rude sau factori externi. Va da dovadă de o putere incredibilă în perioade de greutăţi emoţionale sau financiare, atîta timp cît îi eşti alături. Nu există partener mai tandru, mai blînd decît mercurianul, atunci cînd lumea rea ţi-a frînt inima sau cînd eşti bolnavă. Nu te va îngropa în bani, dar vei avea absolut tot ce îţi trebuie şi te va copleşi cu respect şi atenţie.
Un bărbat născut în zodia Fecioarei este totdeauna înţelegător şi atent la toate acele mici lucruri care contează pentru o femeie. Are o memorie impecabilă şi probabil că nu va uita datele speciale pentru tine, deşi s-ar putea să nu prea priceapă de ce sînt atît de importante. Nu va fi nebuneşte de gelos, dar bărbaţii din fecioară sînt extrem de posesivi. Pare să fie acelaşi lucru, dar nu e. Chiar dacă nu face scene de gelozie din cauza atenţiei pe care ţi-o acordă alţi bărbaţi, simţul proprietăţii, adînc înrădăcinat la el, ar trebui să te prevină că, doar pentru că îţi acordă libgertate, nu trebuie să profiţi de ea. Dacă soţia unui nativ rătăceşte prea departe de focul căminului, de prea multe ori, s-ar putea să rămînă fără un soţ la care să se întoarcă. Mercurienii sînt profund loiali şi detestă să distrugă legăturile familiale, dar cînd bunul lor simţ a fost în sfîrşit ultragiat, nu vor ezita să desfacă rapid o căsnicie. Ei nu sînt genul care să accepte rergiversări şi separări de încercare, sau divorţuri urîte. Cînd s-a terminat, s-a terminat. Adio şi mult noroc! Nici chiar memoria lor excepţională nu ţi va face să verse lacrimi în dorul trecutului, pentru că e capabil să-şi controleze memoria la fel de bine cum îşi controlează emoţiile. Autodisciplina face parte intrinsecă din natura lui. Acest bărbat, o dată ce a luat o hotărîre, îşi va vedea de drum şi, o dată ce a făcut asta, toate lacrimile şi scuzele tale nu-l mai pot face să se răzgîndească. Nu va cădea niciodată victimă iluziei că, lipind bucăţile la loc, va recrea ceva ce a fost cîndva perfect, dar apoi a fost distrus.
Dacă ai pus ochii pe un bărbat din Fecioară ai face bine să-ţi lustruieşti materia cenuşie şi s-o pui la treabă cînd e prin preajmă. Aceşti bărbaţi detestă ignoranţa, prostia şi gîndirea superficială aproape la fel de mult pe cît detestă mizeria şi vulgaritatea. Fata care rîvneşte la inima unui mercurian trebuie să se îmbrace elegant şi să aibă un creier de dimensiuni considerabile sub coafura îngrijită. Ai grijă! Am spus "îngrijită"! Nativii caută femei dichisite la minte şi la trup, care se îmbtracă bine, dar fără să cadă în extremele ostentative ale modei.
Nu va trebui să fii maestră în bucătărie, dar, pentru Dumnezeu! nu fi atît de naivă încît să-ţi închipui că poţi hrăni un soţ-Fecioară numai cu conserve. O femeie ahtiată după plăceri, egoistă şi cu mintea leneşă nu va avea trai alături de un astel de bărbat, chiar dacă emană sex-appeal prin fiecare por al trupului ei. Acesta e ultimul bărbat din lume pe care ai să-l vezi fugind în lume cu o dansatoare topless, deşi probabil că i-ar împrumuta acesteia haina lui, ca să nu răcească. Adevărul adevărat e că el caută o nevastă, nu o metresă.
De regulă, nativii nu tînjesc foarte tare să devină taţi. Personalitatea lor nu pare să aibă nevoie de sentimente paterne pentru a se simţi împlinită emoţional, aşa că bărbaţii-Fecioară tind să aibă familii restrînse. Totuşi, o dată născut un copil, ei sînt părinţi deosebit de conştiincioşi şi îşi iau foarte în serios responsabilităţile. Nativul va petrece multe ore învăţîndu-l pe cel mic tot felul de lucruri şi transmiţîndu-i propriile lui standarde înalte de comportament. Va accepta bucuros să-i ajute pe copii la temele pentru acasă şi va face orice sacrificiu pentru hobbi-urile lor, pentru lecţiile lor de muzică, pentru a-i trimite în tabere şi, mai ales, la facultate. Un tată născut în Fecioară va pune mare accent pe intelect şi îşi va educa progeniturile cu rigiditate în probleme de etică, politeţe şi simţ civic. Chiar şi nativul divorţat se va îngriji într-un fel sau altul ca urmaşii lui să fie bine îngrijiţi, oriunde ar fi, şi ca ei să primească o bună educaţie. Copiii unor astfel de bărbaţi dobîndesc dragoste şi respect pentru cărţi şi învăţătură. Rareori vei vedea un părinte din Fecioară care să-şi răsfeţe copiii şi aceştia vor avea parte mereu de disciplina necesară. Toate bune şi frumoase, dar s-ar putea ca cei mici să ducă lipsa unor manifestări fizice de afecţiune din partea tatălui, căci afecţiunea nu e ceva foarte firesc pentru el. Dacă nu face eforturi serioase încă de la naşterea copiilor, s-ar putea ca într-o zi să-şi dea seama că între el şi copiii pe care-i iubeşte atît de mult a apărut o barieră insurmontabilă. în plus, aceşti taţi au tendinţa de a fi prea critici, de a aştepta prea mult prea repede şi de a fi prea severi.
Mercurianul îţi va pretinde să-ţi baţi capul cu sănătatea lui, dar şi el te va îngriji cînd vei fi bolnavă şi îţi va permite să faci pe dama cu camelii fără să-ţi reproşeze nimic. E posibil ca din cînd în cînd, poate chiar destul de des, să aibă toane şi să fie iritabil, dar un lucru e sigur. Dacă-l laşi în pace nu-ţi va căuta ceartă. Lasă-l să-i treacă pasa proastă şi te va surprinde cu tandreţea cu care te va trata pentru a compensa nervozitatea din trecut. Lasă-l să-şi facă griji. îi prieşte. Pentru el e ca un fel de exerciţiu mintal. Dar dacă vezi că îi afectează sănătatea fizică, scoate-l dintr-ale lui sugerîndu-i o activitate interesantă sau nouă.
Acum că ştii ce te aşteaptă, dacă încă mai eşti îndrăgostită de bărbatul tău din Fecioară, poţi să te aştepţi la un viitor plin de mulţumire. Vei avea un soţ vivace şi bine informat, care nu-ţi pretinde să îl serveşti ca o sclavă şi nici să circuli prin casă arătînd tot timpul sexi, cu un strop de parfum după ureche şi un trandafir în dinţi. Va fi de încredere şi plăcut dacă manifeşti tact faţăă de defectele lui. Oricum nu va avea prea multe, dacă nu ei în calcul mici obiceiuri cum ar fi cel de a-şi trece în fiecare seară degetul pe mobilă ca să vadă dacă ai şters praful. Orice ar face, încearcă să nu-l cicăleşti. Nu uita că el nu e făcut să rabde genul de analiză critică pe care o aplică el celorlalţi. Obişnuieşte-te cu obiceiul lui de a te critica şi trece peste el rîzînd, căci pur şi simplu nu se poate abţine să nu despice firul în patru. O dată ce îndepărtezi aceste posibile resentimente, poţi să te relaxezi şi să savurezi viaţa alături de inteligentul şi loialul tău bărbat din Fecioară. Nu e un înger, dar multe femei te vor invidia. La urma urmelor, cîte dintre ele sînt căsătorite cu un bărbat muncitor, frumos, ordonat şi curat, care nu uită nici o aniversare şi face minuni cu carnetul lui de cecuri? Cîte au un soţ deştept, care se îmbracă elegant, nu iese cu băieţii decît foarte rar şi nu face ochi dulci altor femei şi, în plus, e blînd şi atent? Ia uite-te mai atent! Aia e reflecţia felinarului de pe stradă în jurul capului lui, sau... Nu! Nu poate fi un halou! Nu după halul în care te-a repezit la restaurant cînd i-ai scăpat untul în poală. Sigur că nu. Totuşi...

Zodiac FECIOARA

Cum să recunoşti un nativ din Fecioară

Fecioara e semnul virginităţii, dar acest simbolism nu trebuie luat la propriu. Deşi mulţi nativi şi native rămîn toată viaţa necăsătoriţi, există la fel de mulţi care se aşează în final la casa lor. Poate că n-o vor face dintr-o izbucnire pasională, pentru că mariajul nu este este o stare firească pentru cei din Fecioară, dar e surprinzător cîţi dintre ei reuşesc să se acomodeze spiritului de echipă al căsniciei şi sînt aproape întotdeauna devotaţi familiei.
Căsătorit sau nu, e destul de simplu să depistezi un nativ din Fecioară în mulţime. în primul rînd, nu va fi foarte zgomotos. Nu e o persoană tocmai gregară şi va ieşi în evidenţă ca fiind un singuratic. Vezi tipul ăla liniştit şi atrăgător din colţ, cu un dicţionar sub braţ? Cel cu mintea precisă ca un ceasornic elveţian, cel care observă metodic şi organizat fiecare ditaliu, cît de mic? Dacă te uiţi mai atent vei observa cum cîntăreşte atent fiecare minut care trece. acel bărbat e născut în zodia Fecioarei. vezi fata aceea tăcută, cu ochi frumoşi şi blînzi, care aşteaptă autobuzul? Uită-te la mănuşile ei imaculat de albe, la atitudinea ei calmă şi rezervată. Ea va avea bani exacţi pentru bilet gata pregătiţi în mînă. Nici prin cap nu i-ar trece să ceară casieriţei să-i schimbe o bancnotă de cincizeci de mii. Ea e o Fecioară.
Evenimentele sociale nu sînt cel mai bun loc ca să-i cauţi pe aceşti perfecţionişti. Ai mai multe şanse să-i găseşti la birou, lucrînd după program, decît la vreo petrecere. Nu e uşor pentru Fecioară să se relaxeze suficient de mult ca să se distreze în societate, pentru că aceşti nativi nu se simt în largul lor în mulţime. Uneori fac eforturi ca să participe la petreceri şi să se integreze, dar simţul datoriei e prea intens ca să le permită să fie prea frivoli. Uneori, Fecioarele îi fac pe Capricorni să pară prin comparaţie nişte cheflii plini de voioşie şi asta spune foarte multe. Rareori ai să vezi aceşti nativi făcînd baloane d săpun, sau construind castele d nisip. Fecioarele sînt prea ocupate ca să viseze cu ochii deschişi şi seara sînt prea obosite ca să admire stelele.
Primul lucru pe care îl vei observa la nativul tipic din Fecioară e impresia clară pe care o dă că e preocupat de rezolvarea unei probleme grave, sau că e îngrijorat în sinea lui de ceva.Probabil că aşa şi e. Pentru el îngrijorarea e ceva firesc. Aproape că poţi spune că e un obicei de care se simte ataşat şi pentru care are o adevărată afecţiune. E o chestie intangibilă şi greu de sesizat, dar zîmbetul lui încîntător pare să ascundă întotdeauna cine ştie ce mare problemă.
Deşi ascendentul şi alte modificări din harta lui astrală pot provoca modificări în aspectul general, de obicei poţi să te uiţi după o personaă cu trup subţire şi ochi neobişnuit de frumoşi. Ochii nativilor sînt în general atît de uluitor de limpezi încît aproape că-ţi poţi vedea reflexia în ei. în plus, strălucesc de inteligenţă şi limpezime a minţii. Chipul nativilor poartă o expresie de puritate şi linişte, care pare să nege existenţa acelor griji secrete. Majoritatea celor născuţi în Fecioară sînt extraordinar de atrăgători, cu nasuri, urechi şi guri delicate. Cu siguranţă nu duc lipsă de graţie şi farmec şi uneori aceste calităţi îi fac să fie puţin vanitoşi. Nativii sînt extrem de critici cînd e vorba de prorpiile lor fotografii şi îngrozitor de preocupaţi de felul în care arată, atît pe peliculă cît şi în realitate. Dacă eşti atent, îi vei surprinde aranjîndu-se în faţa oglinzii cînd cred că nu-i vede nimeni. în general, se îmbracă bine, meticulos, dar conservator.
Fecioara e de obicei mică de statură, nu ajunge la înălţimi peste medie, dar e musculoasă şi are mult mai multă forţă decît dă impresia înfăţişarea ei fragilă. Aceşti oameni pot munci mult mai mult pe o perioadă mult mai mare de timp decît orice alîi nativi ai altor zodii, chiar şi decît cei mai duri şi mai masivi, cu condiţia să nu facă o cădere nervoasă pe parcurs. Deşi pe dinafară par foarte capabili şi calmi, anxietăţile interioare îi macină, deranjîndu-le procesele digestive şi echilibrul emoţional. Asumare ami multor sarcini decît pot duce fără a-şi primejdui sănătatea şi efortul inuman pe care-l fac pentru a le duce la îndeplinire sînt motivele pentru care mutlţi nativi au nervii întinşi la maxim. însă ei sînt făcuţi să fie calmi şi liniştiţi cînd mecanismele lor complicate şi delicate funcţionează perfect şi nu sînt tulburate de oboseală intelectuală.
Fecioarele sînt de încredere şi sincere, fără îndoială, dar sînt capabile să se prefacă a fi bolnave atunci cînd nu vor să meargă undeva sau să facă ceva. în acele momente, talentul latent pentru actorie al celor născuţi sub semnul lui Mercur iese la iveală. Mulţi reuşesc să se convingă pe ei înşişi că sînt bolnavi, însă aceste episoade sînt de scurtă durată, datorită minţii lor limpezi. Ei sînt exacţi şi meticuloşi în toate, de la felul în care se îngrijesc, pînă la muncă şi iubire. Prietenul tău din Fecioară care arată mereu de parcă tocmai a ieşit din duş probail că tocmai a făcut asta. Mercurienii fac mai multe băi şi duşuri decît patru oameni la un loc, au idei foarte clare în ce priveşte sănătatea, nu au răbdare cu leneşii şi nu-şi prea fac iluzii în legătură cu viaţa şi oamenii, nici măcar atunci cînd sînt îndrăgostiţi. Bărbat sau femeie, nativul din Fecioară nu e nicodată atît de orbit de dragoste încît să nu vadă defectele celui iubit sau problemele din relaţia lor. El ştie întotdeauna "pe ce picior dansează", ca să spunem aşa, deşi nativul detestă limbajul argotic.
Desigur, nu trebuie să ai impresia că toţi cei născuţi în această zodie sînt preţioşi şi dogmatici. Mulţi nativi au un simţ al umorului sclipitor şi inteligent (dacă le prinzi remarcile făcute cu voce scăzută) şi emană un farmec irezistibil. S-ar putea să întîlneşti o Fecioară atît de preocupată să-şi păstreze ordinea şi organizarea în cele mai mici colţişoare ale minţii încît îşi neglijează aspectul sau împrejurimile. Dar ai puţină răbdare şi, după ce va trece acea perioadă, vei vedea acesta nativ culegînd o scamă de pe covor, aranjîndu-şi părul sau scuturînd un fir de aţă de pe haină.
Deşi au foarte puţine vise neralizabile, mercurienii arată deseori ca nişte visători adorabili, ca şi cum ar fi învăluiţi în exact acele curcubee în care mintea lor logică refuză să creadă.
Cînd sînt iritaţi de vulgaritate, prostie sau neglijenţă, nativii pot deveni brusc nervoşi, nesuferiţi şi răi de gură. Dar în majoritatea timpului sînt oameni blînzi şi plăcuţi. Unele dintre cele mai bune asistente medicale sînt născute la începutul lui septembrie, cele pline de compasiune eficientă şi capabile ca un bisturiu bine mînuit. Cînd te doare capul prietenul tău mercurian e probabil cel care va da fuga la farmacie. Dacă eşti la el acasă, nu va trebui să meargă prea departe, pentru că va avea o mică faramcie chiar la el în apartament. Dulăpiorul din baie e cu siguranţă plin de medicamente pentru dureri de stomac, constipaţie, probleme hepatice sau indigestie acidă. Nu va lua nicodată un medicament decît dacă ştie exact fiecare ingredient din el şi efectul acestuia, aşa că va fi un adevărat expert şi-ţi va spune care e cel mai bun remediu pentru durerea ta de cap, în funcţie de cauza ei. Nativii care călătoresc mult îşi vor lua cu ei farmaciile portabile, probabil într-o geantă separată, specială petnru pilule şi sticluţe. Dacă sînt obişnuiţi să folosească o anume marcă de săpun sau loţiune, probabil că îşi vor lua cu ei şi aceste obiecte. Ar fi un dezastru să ajungă într-un orăşel unde nu se găseşte ceea ce obişnuiesc ei să folosească. Uneori, mercurianul îşi ia cu el şi apă de acasă. Nu rîde! Ştii ce efecte pot avea supra stomacului anumite corpuri străine din apa de băut cu care nu eşti obişnuit? Fecioara îţi va răspunde exact la această întrebare. Cînd aceşti oameni îşi formează un tabiet, păi îşi formează un tabiet şi o vacanţă sau o delegaţie nu consituie o scuză ca să-şi încalce aceste tabieturi. Dacă e obişnuit să-şi ţină şosetele în al doilea sertar din stînga al comodei, acolo şi le va pune şi în camera de hotel. Dacă respectiva cameră are o comodă cu doar un sertar la mijloc, asta îl va da peste cap şi chiar îl va face, poate, să îşi lase şosetele în valiză, dar somnul lui nu va fi deloc liniştit. în dimineaţa următoare, chelneriţa de la restaurantul hotelului va afla rapid că, atunci cînd Fecioara vrea ouă fierte trei minute nu va accepta să fie fierte doar două minute şi patruzeci şi nici de secunde. Cînd spune că vrea pîine prăjită nu înseamnă că o vrea arsă pe margini. Şi nativul îşi va baza cu sigurnaţă mărimea bacşişului în funcţie de receptivitatea ei la aceste amănunte.
Un mercurian îţi poate critica declaraţiile, despicînd firul în patru ca să-ţi aducă argumente contrare şi scoţîndu-te din minţi, dar cînd eşti la ananghie îţi va sări repede în ajutor, punînd ordine în lucruri, fără nici un alt motiv decît dorinţa d a-ţi fi de folos. Nu din orgoliu îşi suflecă el mînecile ca să te ajute să faci o treabă minuţioasă, care trebuie să fie gata cît mai repede. El face asta pentru că nu poate suporta amînările, neglijarea detaliilor, lucrul de mîntuială sau confuzia. S-ar putea să se bage înainte să-l rogi, fără să vrea să fie nepoliticos, ci doar pentru că a transforma haosul în ordine este la el ceva instinctiv. E genul de invitat care va accepta cu plăcere să ajute gazda să facă curăţenie după petrecere. Dar tot el e genul de oaspete care va observa imediat că ai aranjat cu grijă o revistă pe măsuţa de cafea petnru a ascunde o pată sau că pernele de pe canapea au menirea de a acoperi găurile făcute cu ţigara.
Ca şi nativul din Balanţă, cel din Fecioară nu şi-ar recunoaşte în ruptul capului tipicurile şi tabieturile. El pare să fie la fel de orb la propriile defecte şi slăbiciuni pe cît e de iute în a observa orice detaliu din jurul lui. Dar adevărul e că le observă, şi încă atît de detaliat, ca la microscop, încît nu suportă să le audă de la altcineva. încearcă să-i spui unei Fecioare tipice că e prea critică, îşi face prea multe griji, că se agită prea mult, că e tipicară şi aproape ipohondră, şi va nega totul imediat.
Într-o cameră plină de oameni, poţi descoperi repede care e născut în Fecioară. Nativul e incapabil să stea prea mult timp într-un loc. După un timp, va deveni vizibil agitat şi va începe să se plimbe de colo colo, sau să se mute de pe un scaun pe altul ca la un joc de societate, timp în care chipul lui va păstra o expresie liniştită, ca o mască, deşi mişcările lui dau impresia că a întîrziat la o altă întîlnire la care trebuie să ajungă neapărat. Efectele negative produse de agitaţia interioară a Fecioarei sînt rareori vizibile, dar produc dezastre în sistemul său digestiv. De aceea mulţi umblă la ei cu Ulcerotrat, sau Rennie, sau alte produse pentru stomac.
Pe aceşti oameni nu-i vei vedea lăfăindu-se în bani sau afecţiune. Sînt foarte prudenţi în ambele domenii, dăruindu-şi dragostea constant şi în tăcere, manevrîndu-şi banii cu acelaşi conservatorism. în mod ciudat, deşi sînt de dispuşi să facă servicii eficiente altora, nativilor le displace profund, aproape de nevroză, să li se facă favoruri. Ei nu vor să fie îndatoraţi nimănui, pentru nimic. Şi nu vor să conteze pe nimeni altcineva pentru nimic. Această adînc înrădăcinată frică de dependenţă îi face pe mulţi nativi ca la vîrste înaintate să trăiască foarte economic, ajungînd să fie consideraţi zgîrciţi. Dar acesta e cun cuvînt prea dur. Cînd au destule economii şi nu au motive să-şi facă griji pentru viitor, mercurianul va cheltui bani ceva mai liniştit, dar şi atunci va avea grijă să obţină o calitate care să echivaleze exact preţul plătit, altfel îşi cere banii înapoi.
Deşi nu are nici o urmă de compasiune pentru cerşetori şi leneşi, va fi întotdeauna generos cînd un prieten are necazuri. Fecioara, care e aproape avară cînd e vorba de nevoile ei personale, va face fermecătoare gesturi generoase, ajutîndu-i financiar pe cei care consideră ea că merită cu adevărat, sau pe cei pe care îi place sau iubeşte. Dar nu vei vedea niciodată un nativ aruncînd banii pe fereastră, căci risipa e unul dintre lucrurile care îl deranjează cel mai mult. El munceşte din greu pentru ce are şi extravaganţele îl şochează întotdeauna. De obicei, va avea cîteva replici usturătoare la adresa risipitorilor şi a celor prea leneşi ca să muncească.
Există un lucru care te va face să nu-i mai consideri criticile chiar atît de tăioase, şi anume faptul că e la fel de aspru cu el însuşi pe cît e şi cu tine. Pur şi simplu nu se poate abţine să nu vadă toate defectele, căci a fost născut ca să observe şi cea mai mică fisură a unei vaze. Nu va accepta întîrzierile, căci pentru nativ asta e tot o risipă - de timp, iar pentru el timpul e materialul din care e făcută viaţa. Aşa că fii punctual dacă vrei să eviţi dezaprobarea lui înţepătoare.
E greu de înţeles de ce uneori mercurienii sînt consideraţi egoişti, căci de obicei ei găsesc mai multă satisfacţie în a-i servi pe alţii decît în a-şi urma ambiţiile proprii. Probabil că eticheta de "egoist" vine din capacitatea nativului e a spune "nu" şi a se ţine de cuvînt. El îşi dăruieşte de bună voie timpul şi energia, dar va refuza să îndeplinească pretenţii iraţionale. Cînd cererile devin excesive, Fecioara se va opri şi îţi va spune foarte clar care îi sînt obiecţiile. Poate prea clar! Pe cît de tare îi place să scoată în evidenţă defectele altora, pe atît de mult urăşte să îi fie criticate prorpiile greşeli. Cînd un nativ din Fecioară comite o eroare, arată-i-o cu tact dacă vrei să-i păstrezi prietenia.
În ciuda farmaciei pe care o cară cu ei pretutindeni, mercurienii sînt surprinzător de sănătoşi, cu condiţia să nu se îmbolnăvească din cauză că muncesc prea mult sau se îngrijorează prea mult pentru orice. îşi îngrijesc bine corpurile şi sînt foarte atenţi la ce mănîncă. Totuşi, se pot plînge de probleme minore, cum ar fi: indigestie, dureri în zona intestinală, dureri de cap şi probleme la laba piciorului. Cînd au o răceală care le afectează cît de puţin plămînii ar trebui să se îngrijească temeinic, pentru că sînt predispuşi la boli îndelungate dacă planetele lor individuale se află în conflict în harta natală. Pot avea dureri de şold, de braţe, de umeri, de spate, artrită, gută, reumatism şi uneori chiar un ficat leneş. Dar preocuparea Fecioarei faţă de propria sănătate va preveni de obicei majoritatea bolilor grave. Mulţi dintre ei sînt vegetarieni. Dacă nu, poţi să fii siguri că ştiu exact ce trebuie să mănînce şi cum trebuie preparat fiecare fel. Din cînd în cînd vei da peste un nativ obsedat de microbi, care îşi pune mănuşi de cauciuc ca să amestece carnea pentru chiftele sau îşi fierbe periuţa de dinţi în fiecare seară, dar acestea sînt extreme. Totuşi, chiar şi Fecioara obişnuită îşi va spăla cu atenţie mîinile înainte de orice masă.
Mercurienilor le plac pisicile, păsările şi creaturile mici, neajutorate. Le mai place adevărul, punctualitatea, economia, prudenţa şi selectivitatea discretă. Urăsc sentimentalismul siropos, mizeria, vulgaritatea, neglijenţa şi lenevia. Firea lor este extrem de practică şi nu-şi vor face niciodată vise deşarte. Odată ce învaţă să stăpînească detaliile complicate ale vieţii, aceşti nativi îşi pot modela propriul destin cu mai multă siguranţă decît oricare alt semn al zodiacului.
Jadul verde şi platina îi aduc noroc. Culorile lui favorite sînt griul, bejul, bleumarinul, toate nunaţele de verde şi albul impecabil. Sub comportamentul lui grav se ascunde aura fascinantă a Fecioarei, simbolul purităţii gîndului şi clarităţii minţii.