miercuri, 8 septembrie 2010

Zodiac - PESTI

Cum să recunoşti un nativ din Peşti

    Dacă vei da peste un Peşte stînd în spatele unui ghişeu de casierie sau într-un birou de preşedinte de bancă, să ştii că ai în faţa ochilor o specie rară. Foarte puţini nativi suportă să stea prea mult timp într-un singur loc. Vei avea mai multe şanse să întîlneşti nativii la o şedinţă de spiritism, într-o galerie de artă, într-o mînăstire, la un concert sau la un spectacol într-un club. Mai poţi să încerci şi la o întrunire a scriitorilor, în culisele unui teatru sau pe un iaht.
    Cu cît sînt circumstanţele mai artistice, mai relaxate, mai imaginative sau ezoterice, cu atît mai multe şanse ai să prinzi în plasă o frumoasă captură de Peşti. Plasa ta va fi plină de vietăţi colorate, variate, sclipitoare, dacă o arunci la petreceri sau baluri.
    Neptunienii au foarte puţină ambiţie să obţină valori lumeşti. Bogăţia nu prea îi atrage şi foarte puţini acumulează averi dacă nu le moştenesc sau nu le obţin prin căsătorie. Sigur, nu au nimic împotriva banilor, dar sînt mult mai conştienţi de faptul că aceştia sînt trecători decît noi, ceilalţi.
    Cine a spus: "Nu vreau să fiu milionar, doar să trăiesc ca un milionar", era sigur Peşte. Inima nativului tipic nu cunoaşte lăcomia. Lipsa de grijă pentru ziua de mîine frizează la ei nesăbuinţa. Faţă de trecut au o înţelegere intuitivă, iar faţă de prezent, o blîndă toleranţă. Nu e deloc uşor pentru un peşte să se zbată ca să înoate împotriva curentului. Mult mai des şi mult mai uşor e să se lase în voia curentului, indiferent unde i-ar duce. Dar înotul în amonte e adevărata provocare a Peştilor şi singurl mod de a găsi vreodată adevărata seninătate şi fericire. Capcana care ameninţă să îi înghită pe cei născuţi în această zodie este alegerea celui mai uşor drum. Acesta îi ademeneşte irezistibil, dar duce către o viaţă irosită.
    Te va impresiona plăcut farmecul natural al Peştilor şi bonomia lor leneşă. Nativului îi sînt indiferente majoritatea restricţiilor dacă nu îl lipsesc de libertatea de a visa şi de a se ghida în viaţă cu ajutorul sentimentelor. Şi mai inddiferente îi sînt insultele, reproşurile şi părerile vitriolante ale altora. Spune-i unui Peşte că societatea e decandentă, guvernul se duce de rîpă, poluarea ne ucide pe toţi şi lumea se sfîrşeşte, iar el va căsca, sau va zîmbi fermecător sau va adopta o expresie vag înţelegătoare. Foarte puţine lucruri îl vor stîrni în aşa hal încît să acţioneze violent. Sigur, Peştele nu e total opac. Are şi el un temperament. Cînd acesta se manifestă, în sfîrşit, nativul poate fi de un sarcasm muşcător, căci are o limbă ascuţită şi o minte tăioasă ca un brici. Neptunienii pot să aibă izbucniri de furie şi să fie iritabili, dar în mod normal va alege calea minimei rezisteţe, evitînd confruntările, iar apele lui Neptun îi vor înlătura repede furia. Să-l faci pe nativ să se enerveze e ca şi cum ai arunca o pietricică într-un lac nemişcat ca o oglindă. Vei face ceva vălurele, dar în scurt timp suprafaţa va fi din nou netedă.
    Cînd întîlneşti oameni născuţi în această zodie uită-te mai întîi la labele picioarelor lor. Vei vedea că sînt neobişnuit de mici şi delicate, chiar şi la bărbaţi, sau vor fi uriaşe şi late. Şi mîinile lor vor fi la fel: fie mici fragile, cu o formă excepţional de frumoasă, sau mari, ciolănoase, ca ale unui plugar. Pielea lor e moale ca mătasea, părul e subţire, deseori ondulat şi de obicei deschis la culoare, deşi sînt şi destui Peşti bruneţi. Ochii nativilor au o calitate lichidă, privire filtrată printre gene şi plini de lumini ciudate. Deseori ei sînt chiar uşor exoftalmici şi foarte fascinanţi. Unii ochi neptunieni sînt pur şi simplu superbi. Nu există alt cuvînt care să-i descrie mai bine. Trăsăturile nativilor sînt elastice şi mobile şi de obicei vei descoperi pe chipul lor mai multe gropiţe decît riduri. Sînt puţini Peştii înalţi. Trupurile lor sînt uneori construite stîngaci, dar datorită graţiei lor extraordinare rareori observi acest lucru. Ei par să plutească în loc să meargă, ca şi cum ar înota de-a lungul străzii sau prin cameră. Uneori aşa şi e. Unde e lichidul? Probabil că prin apropiere, iar Peştele e atras de el. Poate fi o pasiune pentru apa rece ca ghiaţa, un obicei de a bea zece căni de ceai sau cafea pe zi, o atracţie irezistibilă pentru sucuri sau ceva mai... tare. Ca şi Scorpionii şi Racii, Peştii ar face bine să nu se atingă de alcool. Foarte puţini dintre ei sînt în stare să bea un şpriţ la o petrecere şi atît. Din păcate, foarte mulţi nativi găsesc în alcool un refugiu din faţa problemelor. îi ademeneşte cu un fals sentiment de siguranţă, iar acest cîntec de sirenă e foarte periculos. Sigur, nu orice Peşte care bea un capuccino cu rom devine alcoolic, dar procentajul e mult mai mar decît la orice altă zodie.
    Nativul s-a născut cu dorinţa de a vedea lumea prin ochelari cu lentile roz. Ştie foarte bine că există o latură urîtă şi neplăcută a omenirii, dar preferă să trăiască în lumea lui acvatică, blîndă, unde toţi oamenii sînt frumoşi şi toate acţiunile sînt adorabile. dacă realitatea devine prea îngrozitoare ca ei să o mai poată privi în faţă, Peşti evadează deseori în vise roz-bombon, cu baze din puf de lebădă şi nici o şansă de a se adeveri vreodată. Cînd viaţa îl azvîrle cu toată puterea într-un rîu stătut de eşecuri zdrobitoar şi condiţii disperate, în loc să facă un salt şi să iasă din mlaştină, el are mai degrabă înclinaţia să se ascundă în spatele iluziilor lui verzui, ca să nu fie nevoit să ia decizii pragmatice. Un Peşte confruntat cu un eşec tinde să-i facă faţă cufundîndu-se şi mai mult în speranţele sale deşarte, cînd o schimbare drastică de atitudine şi o acţiune în forţă i-ar putea aduce succes în lumea reală, nu doar în imaginaţia lui.
    Nu orice nativ cade în această capcană tipic neptuniană, dar sînt destui, aşa că avertismentul merită notat. Un scriitor din această zodie poate fi tentat să zacă prin baruri ani în şir, spunîndu-şi că adună material, cînd de fapt adună doar praf şi facturi neplătite. Pictorul din această zodie care nu găseşte un susţinător se poate plimba prin parc zi după zi, murmurîndu-şi în barbă că studiază natura pentru a-i folosi ca fundal la marea lui capodoperă, cînd de fapt pensulele lui adună mucegai. Unde e îngerul care să-l sprijine în timp ce umple pînzele cu culori splendide? O femeie neptuniană lăsată de capul ei cu un venit fix care să-i ajungă doar cît să nu ajungă în stradă şi să-i asigure ceva de mîncare în fiecare zi, îşi va trece zilele visînd, amintindu-şi cu drag de trecut, gîndindu-se cu speranţe vagi la viitor şi lăsînd să treacă pe lîngă ea prezentul.
    Poate că ai citi pe undeva că simbolul celor doi peşti înotînd în direcţii opuse indică faptul că nativul e sfîşiat de dorinţe duale. Nu e adevărat. gemenii au o natură duală. Cei doi peşti simbolizează cele două opţiuni oferite Peştilor: să înoate spre suprafaţă sau spre fundul oceanului, fără să-şi atingă vreodată ţinta. Nativii trebuie să ştie că trebuie să aducă un serviciu umanităţii, într-un fel sau altul şi să nu pună mare preţ pe avuţiile materiale. Einstein, care a "înotat" contra curentului, a adus lumii o nouă privire adupra Universului, dar şi Peştii care se lasă duşi de curent aduc o contribuţie, chiar şi numai curăţind zăpada de pe străzi sau spălînd vase. Posibilitatea de a elge între aceste două extreme e mereu prezentă, pentru că nativii au talente deosebite, dar Peştele, care vede atît de bien în ambele direcţii, uneori nu poate vedea ceea ce e exact în faţa lui. Neptunianul se retrage mereu din faţa realităţii, fie în înălţimile sublime ale unei vieţi profesionale căreia i se dedică total, fie în stimulenţi şi emoţii artificiale.
    Deşi Peştii se feresc de competiţie, mulţi dintre ei, chiar şi cei timizi, sînt împinşi de la spate de Neptun spre lumina strălucitoare a rampei, unde îşi pot folosi uluitoarele puteri interpretative pentru a proiecta spre sală toată gama de emoţii umane. în ciuda timidităţii lor natirale, deseori devin unii dintre cei mai buni actori ai momentului, cu condiţia să lupte împotriva dezgustului pe care-l resimt faţă de repetiţiile nesfîrşite şi de plictiseala acumulării anilor de experienţă. Unoeri, săgeţile ascuţite ale criticilor lasă răni atît de adînci în inima Peştilor încît un potenţial star se poate retrage cînd mai are doar un pas pînă la celebritate. Memorizarea e rareori o problemă pentru nativi. Memoria Peştilor e legendară, deşi un ascendent bizar îi poate face să-şi uite propriul număr de telefon.
    Pentru fiecare Peşte, de la pescar pînă la asistenta medicală, viaţa e doar o uriaşă scenă, trecătoare şi evazivă. Ştiind acest lucru, el primeşte fiecare furtună cu seninătate echilibrată. Uneori nativul are vise ciudate sau coşmaturi bizare, deseori premonitorii. Cînd el visează că se va întîmpla ceva, de obicei aşa va fi. Dacă îţi spune să nu urci în avionul ăla sau în maşină, ao face bine să o iei pe jos sau înot.
    Astrologii care vorbesc despre un suflet bătrîn se referă la un spirit care a trecut prin multe vieţi şi a păstrat înţelepciunea fiecăreia. Ei se referă deseori la Peşti, pentru că viaţa unui om născut în această zodie este fie cea mai dificilă obligaţie pe care şi-o poate asuma un spirit, fie o şansă de a atinge împlinirea spirituală supremă. Dacă Berbecul reprezintă în zodiac naşterea, Peştii reprezintă moartea şi eternitatea. Acesta e al doisprezecelea semn al zodiacului, o chintesenţă a tot ce l-a precedat, iar fira lui e un amestec al tuturor celorlalte, ceea ce e o povară foarte mare. Capacitatea lui surprinzătoare (care se face resimţită din cînd în cînd) de a organiza totul şi de a se concentra asupra detaliilor, ca şi blîndeţea lui, reflectă lecţiile primite de la Fecioară. Raţiunea lui e la fel de dreaptă şi obiectivă ca a Balanţei, precum şi dragostea pentru plăceri.            
    Aceşti oameni au un simţ al umorului la fel de nebunesc ca şi Racul, de la care mai iau atat compasiunea, cat şi ursuzenia. Uneori sunt plini de francheţe şi generozitate ca Săgetătorul, deschişi şi plini de viaţă ca Leul, dar şi plini de simţul datoriei ca şi Capricornul, de la care iau deseori şi dorinţa de a urca pe scara socială. In plus, e posibil ca Peştii să ia ceva din melancolia saturnienilor. Ceva mai mult. Ei pot fi la fel de plini de toane ca Racii şi fericiţi ca Leii. Le place să tachineze şi să analizeze în stilul Vărsătorilor, debordează deseori de idealism şi entuziasm Berbecesc, dar fără forţa şi ambiţia acestuia. Un nativ al acestei zodii se poate mişca, gandi şi vorbi la fel de rapid ca Gemenii. Dar poate fi la fel de leneş şi paşnic ca Taurul. Are spiritul sclipitor al lui Mercur şi graţia blandă a lui Venus şi le combină cu spiritul pătrunzător şi mistic al Scorpionului, dar fără lipsa de scrupule a acestuia.
    Peştele conţine dragostea pentru discuţii în contradictoriu a tuturor semnelor de aer, dragostea de natură a tuturor semnelor de pămant şi aspiraţiile arzătoare ale tuturor semnelor de foc. Dar e mereu schimbător. Din acest punct de vedere e complet neinfluenţabil. Singura calitate care provine de la propriul lui semn e ciudata lui putere de a se detaşa de propria persoană şi a vedea trecutul, prezentul şi viitorul ca pe un tot. Dragostea pentru muzică şi artă, precum şi simţurile sale extrem de ascuţite şi versatilitatea provin de la alte zodii, dar profunda înţelepciune şi compasiune sunt ale lui şi derivă din cunoaşterea tutror experienţelor umane. Acum că înţelegi toate astea, te mai miri că prietenii tăi din Peşti sunt uneori o enigmă, ca să nu mai vorbim de ocaziile cand sunt de-a dreptul trăsniţi şi excentrici?
    Peştii tind să creadă că vor trăi veşnic şi deseori se poartă ca şi cand ar fi convinşi de asta. Nativul nu prea are grijă de el însuşi. De cele mai multe ori îşi cheltuie energia de prisos (şi nu are prea multă) ajutandu-şi rudele cu probleme sau prietenii împovăraţi de necazuri. In oricare dintre aceste cazuri, sănătatea Peştelui e pusă la grea încercare, căci el are rareori o constituţie robustă. El trebuie să-şi păstreze energia şi să se abţină să apeleze la stimulatori sau sedative, să nu cedeze în faţa epuizării fizice sau cererilor de ajutor lansate de cei din jur. Extrem de fragili în pruncie, deloc rezistenţi în copilărie, Peştii par să aibă un metabolism leneş, motiv pentru care se trezesc deseori obosiţi şi lipsiţi de vlagă. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot provoca probleme la ficat, funcţiile intestinale şi digestie. Destul de comune sunt accidentele la labele picioarelor, şolduri şi maini, ca şi răcelile, gripa şi pneumonia. Plămanii lor sunt destul de vulnerabili, iar gleznele şi degetele picioarelor sunt şi ele fragile, încă din naştere. Peştii par să aibă fie platfus şi afecţiuni metatarsiene, fie labe ale picoarelor extraordinar de puternice şi suple. Nu există cale de mijloc. Insă au o rezistenţă interioară ascunsă, iar una dintre provocările adresate lor este să descopere această forţă şi să o scoată la suprafaţă. Nativii sunt în stare să se autoconvingă, aproape hipnotic de aproape orice: că le e frică de şoareci, înălţime, metrou, lift, oameni, sau că nu le mai e frică de toate acestea.
    Una dintre armele lor secrete e umorul. Ei zambesc ca să ascundă lacrimile nevărsate. Sunt maeştri ai satirei şi s-ar putea să te crispezi în urma unei remarci aruncate atat de lejer încat nu-ţi dai seama exact care a fost intenţia Peştelui. Nativul poate împrăştia în jur observaţii caustice atat de rapid, încat îţi va fi greu să ţii pasul. E un farsor excelent şi se pricepe grozav să arunce replici extrem de amuzante, păstrandu-şi pe chipul elastic o expresie gravă, chiar tristă. El poate trece cu graţie de la comedie bufă la glume sofisticate, caustice. Uneori umorul e cald şi inofensiv, alteori e rece şi necruţător, dar întotdeauna e o modalitate de a camufla o altă emoţie pe care neptunianul vrea să o ascundă.
    In firea lui există o uriaşă milă şi dorinţă de a-i ajuta pe cei bolnavi şi slabi. Spre deosebire de Fecioară, Peştele încearcă să-i înţeleagă şi pe cei nefericiţi, singuri, pe rataţi şi pe rebeli, indiferent cat ar fi ei de ciudaţi sau de marginalizaţi. Dacă ai nevoie de zece mii sau de un milion, de un împrumut substanţial sau doar de o mică încurajare pe care nu vrea să ţi-o dea nimeni, du-te la un Peşte. Nu vei primi nici predici, nici priviri dispreţuitoare. El nu judecă pe nimeni, fie acela hoţ, criminal, drogat, pervers, păcătos, sfant, ipocrit sau mincinos. Vei fi copleşit de puterea lui de înţelegere, ca şi de ajutorul practic pe care-l poate oferi. El simte fiecare viciu şi virtute şi cunoaşte capcanele fiecăreia. De aceea, mulţi nativi intră în randurile clerului şi-şi petrec viaţa în rugăciuni şi contemplare. Există neptunieni scorţoşi şi repeziţi, dar asta e doar o carapace fragilă, creată pentru protecţie. Ei află de timpuriu cat de fragili sunt. Lumea încă nu e acordată pe sensibila lungime de undă a Peştelui, aşa că, pentru a evita să fie ridiculizat şi pentru a nu fi lăsat fără un sfanţ, el învaţă să se prefacă indiferent. Din cauza insensibililor care ar fi în stare să-l calce în picioare, nativul e obligat să-şi ascundă adevărata fire. Profunzimea îl face să absoarbă fiecare durere şi bucurie şi s-o resimtă ca şi cand ar fi a lui, nu e de mirare că el pare dezinteresat cand aude povestiri triste. Insă nu uita că e doar o faţadă. Dacă ai fost respins o dată, mai încearcă o dată şi adevăratul Peşte va ieşi la suprafaţă.
    Superba imaginaţie a Peştilor, minunatul lor umor şi simţul frumosului pot crea cele mai delicate proze şi poezii. De fapt, fără eforturile lor artisitice şi compasiunea lor, lumea n-ar putea exista. Planeta s-ar opri din rotaţia ei. Vei găsi deseori Peşti care şi-au îngropat visele personale pentru a lumina vieţile prietenilor şi rudelor singure sau triste, sau pentru a aduce publicului darul rasului şi lacrimilor prin intermediul scenei, plătind pentru asta cu intimitatea pe care ei o preţuiesc atat de mult. Talentul lor actoricesc e evident chiar şi cand încerci să prinzi la colţ unul dintre aceşti peşti alunecoşi. Nativul urăşte să răspundă la o întrebare directă prin "da" sau "nu". Pentru el e întotdeauna "poate". Simpla curiozitate de a afla ce carte a citit recent sau dacă i-a plăcut o piesă îţi poate aduce un răspuns evaziv fără nici un motiv. El poate da drumul la lacrimi, ca în clipa următoare să dea drumul la rasete, ca şi cand ar avea un buton invizibil. Nici una dintre stări nu e reală cu adevărat. Totul este iluzie cand e vorba de Peşti şi nici chiar ei nu prea reuşesc să facă diferenţa între realitate şi jocul de oglinzi. Spiritul lor e la fel de imposibil de cuprins cu mintea ca şi adancurile oceanelor. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabilă, blandă, pentru fiecare creatură, ceea ce e o calitate aproape divină atunci cand nu e transformată în autocompătimire şi iubire de sine. Peşti tipici sunt casnicele guralive cu inimi destul de mari cat să încapă necazurile tuturor vecinilor, precum şi barmanii răbdători care ascultă plini de înţelegere sute de poveşti amare în fiecare săptămană.
    Suspendat undeva între apele tăcute ale mării şi ceaţa de deasupra ei, abia atingand uneori pămîntul în cazuri de extremă urgenţă, Peştele îşi duce viaţa în singuratica înţelegere a unor adevăruri prea adanci pentru a putea fi exprimate în cuvinte.

Femeia VARSATOR


    E cel mai înţelept să nu uiţi că femeia din Vărsător e la fel de paradoxală în dragoste cum e în toate celelalte domenii, dacă vrei să începi o relaţie cu ea. Astfel, n-o să te aştepţi să ai parte de Cosanzeana şi să te trezeşti cu Pocahontas.
    Această femeie are toată fidelitatea semnelor de pămant cand e îndrăgostită, dar are şi detaşarea şi lipsa de emoţie a semnelor de aer. E posibil să ai o relaţie fericită cu nativa dacă îi laşi libertatea de a se ocupa de nenumăratele ei interese şi de a circula printre prietenii ei. Nu încerca niciodată să o legi de cratiţă sau de piciorul patului. Întreabă-i ce-au păţit pe cei care au încercat. Ea poate decide brusc că vrea să studieze baletul, să mediteze singură în munţi sau să se înroleze în Greenpeace. Îţi aminteşti povestea cu prinţesa cu plete lungi, de aur, care locuia în turn? Asta e femeia din Vărsător. Dacă îi tai cosiţele nu se va schimba absolut deloc. Ea are vise cu totul altfel decat restul lumii, aude o muzică ademenitoare în depărtări şi merge după o stea pe care majoritatea dintre noi n-au văzut-o niciodată.
    Această femeie aparţine tuturor şi nimănui. Iubirea ei poate fi tandră şi pasională, dar va avea întotdeauna ceva nedefinit, care-ţi va scăpa printre degete, ca un cantec pe care nu reuşeşti să ţi-l aminteşti pe deplin. Poţi să fredonezi melodia, dar versurile îţi tot scapă din minte. Vărsătoarea pretinde cu insistenţă să fie lăsată liberă, dar loialitatea ei faţă de cineva care acceptă o iubire în aceste condiţii e fără limite. Iată o trăsătură care îţi va plăcea: ea nu va fi prea interesată de contul tău bancar, dacă nu are ascendent în Rac, Capricorn sau Taur. Banii nu sunt niciodată pe primul loc în preocupările acestei femei. Nu-i va păsa dacă nu eşti cel mai bogat bărbat din oraş, dar va dori să fii respectat într-un fel sau altul pentru realizările tale intelectuale.
    Cand te hotărăşti să prinzi acest fluture, nu uita că nu-şi va petrece niciodată viaţa ei imprevizibilă cu un bărbat care nu e sincer cu sine însuşi. Propriul ei cod de valori poate fi mai ciudat decat orice ai întalnit vreodată şi cu totul altfel decat codul moral acceptat de societate, dar îl va respecta cu sfinţenie. Uraniana va înţelege că propriile tale reguli pot fi la fel de deosebite de ale ei sau ale restului lumii. Nu va avea nici o obiecţie, atata timp cat nu faci rabat de la ele. Dacă vrei o femeie pasională, ai greşit adresa. Dacă e o Vărsătoare tipică, pasiunea nu va fi punctul ei forte. Ea va considera dragostea fizică destul de plăcută dacă nu se pune prea mult accent pe ea. Cu alte cuvinte, aceste femei pot reacţiona cu o profundă intensitate în timpul actului sexual, dar dacă preferi ca relaţia să rămană platonică lungi perioade de timp, e perfect în regulă. S-ar putea ca Vărsătoarea să se teamă în mod inconştient că dorinţa simţită pentru o persoană îi va îngrădi oarecum spiritul şi o va împiedica să rămană fidelă singurei ei iubiri adevărate, libertatea. Libertatea de a experimenta şi cerceta şi libertatea de a-şi dărui timpul omenirii. Dar şi libertatea de a-şi urma toanele bizare.
    Dacă vrei să-ţi construieşti o carieră politică, ştiinţifică sau educaţională, uraniana e femeia perfectă. N-ai putea nimeri mai bine, cu condiţia să nu dai peste o Vărsătoare cu influenţe opuse în harta ei natală, care adoră să şocheze oamenii mergand desculţă pe Calea Victoriei sau fumand trabucuri uriaşe în autobuz. Există unele Vărsătoare absolut scandaloase, dar nativa tipică e o încantare în societate. E graţioasă, amabilă, spirituală, inteligentă şi extrem de adaptabilă la toate straturile sociale.
    În condiţii normale lipsa ei de suspiciune e un atu în plus în favoarea ei, dar dacă te prinde efectiv că-i eşti necredincios, firea ei sensibilă va fi profund rănită. Îţi vei da imediat seama din clipa în care te vei uita în ochii ei ciudaţi, visători. Dar nu va fi suspicioasă fără motiv şi rareori se va îndoi de cuvantul tău. Nativa tipică nu te va verifica după ce pleci din casă, nu te va suna la serviciu, nu-ţi va verifica batistele ca să caute urme de ruj şi nici butonii de la cămaşă ca să găsească fire de păr blond. Trădarea va trebui să-i sară în ochi ca s-o vadă. Înainte să te repezi să te însori cu ea, trebuie spus că lipsa ei de gelozie se datorează nu doar tăriei ei de caracter. În primul rand, probabil că ţi-a disecat psihicul şi sufletul sub microscop încă de la prima întalnire. Şi-apoi, o pasionează prea multe subiecte şi prea mulţi oameni ca să mai aibă timp să-şi bată capul cu ce faci tu după ce te scapă din ochi. Dacă Vărsătorii de ambe sexe te scapă din ochi, te cam uită. Uneori, o Vărsătoare va rămane alături de un partener promiscuu sau cu ochi alunecoşi pentru că acesta-i oferă ceva ce ea are nevoie, aşa că se va face că nu-i vede aventurile. Pe de altă parte, dacă nu are mare nevoie de tine, tăria aceea morală va lucra împotriva ta la primul semn clar de infidelitate. Ea va pleca pur şi simplu. Nu încerca să reîncălzeşti supa, pentru că e îngheţată bocnă pentru totdeauna. Sigur, puteţi rămane prieteni. De ce nu? Pe o astfel de femeie nu o deranjează niciodată să fie prietenă cu foştii iubiţi sau soţi. A dat uitării trecutul şi a şters complet din memorie amintirile rele.
    Există o singură, ciudată, excepţie de la regulă. Ca şi bărbatul zodiei, Vărsătoarea îşi va aminti toată viaţa prima iubire adevărată. Dar numai pe prima. Te întrebi dacă îşi mai aminteşte de tine Vărsătoarea pe care ai cunoscut-o candva? Depinde de ce consideră ea că e dragostea. Poate fi acel băiat care i-a dat ciocolată cand avea nouă ani, băiatul cu care s-a plimbat prin ploaie sau băiatul cu urechi mari, care cunoştea clovnii de la circ şi o hrănea cu alune.
    Rareori vei găsi o uraniană implicată într-o legătură extraconjugală. Ea poate fi tentată de asta în anumite circumstanţe ieşite din comun, dar o relaţie bazată pe necinste e împotriva firii ei. O astfel de idilă ilicită nu va dura mult şi ruptura va fi permanentă. Totuşi, există multe native divorţate. Dacă situaţia devine intolerabilă, această femeie devine brusc ca de gheaţă. Ea poate dispărea peste noapte, fără să se uite în urmă. Ele nu sunt încantate cînd ajung la divorţ, nu-şi doresc asta, dar nici nu e o nenorocire, aşa cum e pentru alte femei, mai sentimentale. Uranus e planeta schimbării, la urma urmelor. Deoarece e o individualistă notorie şi are nenumăraţi prieteni, uraniana nu va ezita să pornească singură la drum dacă va fi nevoie.
    Fii pregătit ca ea să-ţi studieze inima pană cand nu-ţi va mai rămîne nici un vis neîmpărtăşit, nici un gand neanalizat. Dar nu încerca să-i diseci şi tu gandurile. Nu face parte din regulile jocului cand e vorba de Vărsători. Îşi va ascunde bine motivaţiile şi uneori va avea o plăcere perversă să te bulverseze. De obicei va fi brutal de sinceră, dar nu uita! Pentru nativii acestei zodii o minciună e una şi prezentarea parţială a adevărului e cu totul altceva.
    E plăcut să ştii că această femeie e destul de stransă la pungă. E plăcut în cazul în care nu ai de gand să-i ceri un împrumut. S-ar putea să accepte o dată sau de două ori, dar dacă îţi faci un obicei din asta sau nu-i dai banii la timp, poate deveni la fel de rece ca tipul de la bancă dacă nu ai plătit rata împrumutului. În rarele ocazii cand va accepta un împrumut, vei primi înapoi fiecare bănuţ fără nici o întarziere, fără trucuri femeieşti. Cat despre coşmarul fiecărui bărbat privitor la contul comun pentru cheltuieli, nu vei avea de ce să-ţi faci griji, căci aceste femei nu se simt deloc bine cand datorează bani.
    Înfăţişarea ei e destul de derutantă. Multe Vărsătoare sunt adorabile, de o frumuseţe memorabilă. Dar sunt schimbătoare. Pot da impresia că sunt frişcă mătăsoasă, ca apoi să se transforme într-o pizza picantă cat ai clipi. Alături de Balanţe, Vărsătoarele sunt deseori cele mai frumoase femei din zodiac. În cel mai rău caz, au un chip interesant. Stilul lor de a se îmbrăca poate fi de-a dreptul şocant. Sunt unele care pot apărea liniştite pe coperţile revistelor de modă, dar nativa tipică e absolut neconvenţională în îmbrăcăminte. Poate pune pe ea haine pe care le-ar invidia o ţigancă, iar originalitatea ei poate da naştere unor combinaţii absolut trăsnite. De obicei va fi prima care va adopta o nouă modă, indiferent cat ar fi de excentrică, dar poate şi să rămană fidelă modei bunicii sau chiar străbunicii. Cu indiferenţă tipică, va combina jaboul de dantelă cu sutienul metalic gen Jean-Paul Gaultier, iar efectul poate fi destul de înspăimantător. Va purta cămaşa de noapte din dantelă la un banchet oficial, pene de struţ la supermarket, blugi evazaţi la operă, tenişi la teatru, diamante la grădina zoologică, şi va pune capac purtand o bonetă uzată din secolul trecut pe care a găsit-o într-un magazin de vechituri.
    Femeia ta din Vărsător îşi va purta probabil părul într-un mod neobişnuit. Şuviţele ei sunt la fel de imprevizibile ca şi personalitatea. Le va purta împletite, în codiţe, în coc la ceafă, le va lăsa să-i curgă pe spate ca o cascadă, le va tunde soldăţeşte, le va bucla ca Shirley Temple sau le va îndrepta ca pe ciucuri. Un lucru e sigur. Părul ei va arăta ca al nici unei alte femei de pe planetă.
    O conversaţie cu ea poate fi remarcabilă, ca să folosim un eufemism. Are maniere fermecătoare şi de obicei se comportă timid şi rezervat. Apoi dă peste ea un impuls uranian şi îi va ieşi pe gură o remarcă fără nici un fel de legătură cu ce se discută. Veţi vorbi despre fluctuaţiile bursei şi ea te va întrerupe din senin cu ceva de genul: "Ştiai că majoritatea preşedinţilor americani au litere duble în numele lor?". Există un singur răspuns la o asemenea întrebare. Îi spui că ştii, enumeri cîţiva şi apoi cu blandeţe, dar ferm, îndrepţi din nou conversaţia spre subiectul dinainte. Poate că alte minţi funcţionează urmand paşi logici, dar a ei zboară spre maine, apoi revine pe altă cale spre prezent, în zigzaguri ameţitoare ca fulgerele. Din cand în cand va azvarli cate o frază memorabilă. Tu o vei întreba ce crede despre programul spaţial şi ea îţi va spune că în copilărie credea că stelele sunt găuri în podeaua Raiului prin care străbate lumina de dincolo. Dacă e în altă stare de spirit, vei spune că oamenii de zăpadă topiţi te întristează, iar ea îţi va spune: "Un om de zăpadă topit e doar un morman de zloată, Georgele". Mai întai visătoare, apoi practică. Mai întai timidă, apoi pusă pe scandalizat oamenii. Uranienele vor ridiculiza cu cruzime farfuriile zburătoare, apoi îţi vor spune o întamplare cu spiriduşul cu picăţele care locuieşte pe pervazul geamului lor. Nu-i vorbi niciodată de sus unei Vărsătoare. Va detesta faptul că nu o consideri egala ta şi atitudinea aceasta o va face să se retragă şi să devină inabordabilă.
Deoarece Uranus e planeta viitorului şi copiii sunt viitorul nostru, ai putea crede că Vărsătoarele sunt mame perfecte, de la sine. De fapt, ele sunt cam confuze la început, cand devin mame. Nativa trebuie să se adapteze acum şi să dedice întreaga ei atenţie şi energie unei singure fiinţe umane, cand ea e obişnuită să-şi împartă atenţia şi timpul în toate părţile. Deoarece e distantă de felul ei, îi va veni greu să-şi exprime deschis afecţiunea. Mama Vărsătoare e devotată copiilor ei, dar şi oarecum detaşată de aceştia. Dar probabil că va fi prezentă la toate manifestările organizate de şcoală şi va vorbi ore întregi fericită cu prietenii progeniturilor, de la egal la egal, fără să-i domine. Copiii ei vor învăţa prin puterea exemplului ce înseamnă frăţia şi omenia. Aceste femei nu sunt niciodată exagerat de protectoare cu copiii lor. Ele privesc cu toleranţă chiar şi cea mai şocantă confesiune a acestora. O uraniană nu va pedepsi aproape niciodată un copil pentru că a spus adevărul, indiferent de ce a făcut el. Cu lipsa ei de prejudecăţi, va caştiga încrederea celor mici. Se pricepe de minune să liniştească micuţii, indiferent că e vorba de frica de monştrii de sub pat sau de durerea de a fi ignoraţi de ceilalţi copii pe terenul de joacă. Ea ştie să le transforme lacrimile în rasete în cateva minute. Copiii tăi o vor considera veselă, amuzantă, puţin zurlie, relaxată în privinţa treburilor casnice, un mare ajutor la făcutul temelor şi blandă cand sunt bolnavi. Această femeie nu îi va sufoca cu afecţiunea şi rareori îi va cicăli. Poate că Raluca nu s-a spălat pe maini după ce i s-a spus a treia oară, dar mama ei e mai interesată de ceea ce a învăţat micuţa la ora de ştiinţele naturii.
    Însă ne-am cam grăbit. Înainte să devină mamă, iubita ta Vărsătoare trebuie să devină soţie şi ca să devină soţie trebuie să o convingi că o căsnicie nu e sinonimă cu Alcatrazul, nu e o închisoare de maximă securitate. Ea nu se va prea grăbi la altar, căci nu vrea să te accepte de soţ pană nu te-a cantărit, măsurat, catalogat, testat şi n-a aflat exact din ce material eşti făcut. Părerile prietenilor şi rudelor nu vor face doi bani pentru ea, deşi îi va întreba probabil ce cred despre tine, din pură curiozitate. Presupunand că ai trecut toate testele, căsnicia cu o Vărsătoare poate fi derutantă. Va asculta amabilă cand îi dai sfaturi, dar firea ei o va împiedica să urmeze îndrumările explicite. Nu poate să respecte reţeta de tort de bezea, aşa cum e incapabilă să parcheze maşina acolo unde i-ai spus tu. Ceva în mintea ei o face mereu să fie convinsă că o mică modificare va îmbunătăţi lucrurile. Are o permanentă nevoie să experimenteze noi metode de a face cafeaua, de a-şi umple stiloul, de a-şi lega şireturile la bocanci sau de a traversa strada. Va purta un pulover întors pe dos, îşi va amesteca coniacul cu lapte, va aranja florile într-un acvariu, îşi va clăti părul cu after-shave sau va aranja o mică grădină cu pietre şi paraiaş pe biroul tău de lucru. N-o întreba de ce. Nici ea nu ştie. Lungimea ei de undă o constituie originalul şi neobişnuitul, atata tot. Fiindcă e atît de impersonală, nu-i va veni deloc uşor să-şi exprime verbal sentimentele, dar odată ce a găsit partenerul potrivit, căsnicia nativei e de obicei un model de fericire.
    Vărsătoarea ta poate pluti prin zilele şi nopţile ei cu graţia unei mandre lebede, dar se poate purta ca un urs împiedicat în situaţii romantice. Pentru nativă, graniţa dintre iubire şi prietenie e aproape inexistentă. Cantecele de amor despre oameni care nu au ochi decat unul pentru altul i se par stupide. Lumea e plină de atatea miracole, încat i se pare o tampenie ca două perechi de ochi să piardă vremea holbandu-se unii la alţii. Te va lăsa bucuroasă să o iei de mană şi să mergi alături de ea în timp ce ea priveşte încantată şi fericită răsăritul de soare, o maşină veche, calul lăptarului, un container galben de gunoi, o bufniţă împăiată sau un balon roşu rămas agăţat de clopotniţa bisericii. Dar nu-i distrage atenţia cu prea multă intimitate. Las-o să hoinărească singură prin lumea ei miraculoasă atunci cand asta vrea şi ea nu te va lua niciodată la întrebări despre serile petrecute cu băieţii.
    Cele mai rapide metode de a scăpa de ea sunt să dai dovadă de gelozie, posesivitate sau bigotism, să fii critic, obtuz sau ultraconservator. În plus, va trebui să-i placi prietenii, care sunt de toate mărimile, felurile şi culorile.
    Uneori are momente bruşte de inspiraţie, iar intuiţia ei e remarcabilă. Raţionamentul ei poate că nu pare solid şi practic la început, pentru că ea vede cu luni şi ani înainte. Vărsătoarea locuieşte în ziua de maine şi poţi vizita acel tăram doar prin intermediul ei. Ce spune se va adeveri, indiferent de întarzieri sau obstacole. Cred că, la urma urmelor, ăsta e cel mai deosebit lucru la femeia din Vărsător. E puţin vrăjitoare.

Barbatul VARSATOR


    Ca să intrăm direct în miezul problemei, nu te aştepta ca un bărbat din zodia Vărsătorului să se comporte aşa cum se comportă oamenii îndrăgostiţi. Dacă faci greşeala asta, vei avea parte de o crudă trezire la realitate. Cand e vorba de prietenie, el e tot ce ţi-ai putea dori: cel mai bun prieten, un confident de încredere. Dar dragostea... După cum spunea un Vărsător pe care l-am cunoscut: "Oricine poate avea o fată, dar dragostea e cu totul altceva". În cazul acestor bărbaţi, asta e foarte adevărat.
    Tocmai cand se poartă ca şi cum nu te-ar plăcea, atunci e pe punctul de-a se îndrăgosti nebuneşte de tine. Logic! Vărsătorul place pe toată lumea. El se va referi chiar şi la cel mai mare duşman al lui ca fiind "prietenul meu". Aşa că atunci cand spune că nu place pe cineva, asta are o semnificaţie mai adancă. Simpla descoperire a acestei semnificaţii îţi va lua ceva timp.
    Nativul nu vrea să-şi dezvăluie adevăratele sentimente, deşi ocupaţia lui favorită e descoperirea sentimentelor ascunse ale altora. Propriile lui reacţii şi motive sunt complexe şi are de gand să le păstreze aşa, chiar şi numai pentru plăcerea de-a te păcăli. Acest bărbat va trăi multe experienţe ciudate atat prin dragoste, cat şi prin prietenie şi le va analiza cu aviditate pe fiecare. Pană reuşeşti să ajungi cu el la altar, nici tu nu eşti decat un alt experiment, oricat ţi-ar fi de greu să acccepţi asta. Nu te descuraja. Poate fi păcălit, în ciuda precauţiei lui. Dar, înainte să-ţi începi tentativa de a-l păcăli, ai face bine să încerci să înveţi cum să faci faţă atitudinii lui unice faţă de oameni.
    El e un spirit gregar, aşa că munca în echipă e ceva firesc pentru el. Vărsătorul înţelege regulile fair play-ului ca şi cum le-ar fi inventat el însuşi şi le aplică în relaţiile personale. El e interesat de orice, pentru că dragostea lui pentru oameni e atat de impresionantă. Pentru un astfel de bărbat, toţi oamenii sunt deosebiţi, chiar şi cei pe care nu i-a cunoscut încă. Foarte puţini dintre nativi sunt egoişti sau meschini. Dar chiar şi aceştia pot reveni la calea cea dreaptă dacă li se atrage atenţia cu blandeţe asupra acestor defecte. Vărsătorii nu suportă să li se spună că sunt obtuzi.
    Uranianul are idealuri neobişnuit de înalte, datorită codului său moral rigid, care nu trebuie neapărat să coincidă cu cel general acceptat de societate. Cu siguranţă va avea o viaţă plină de schimbări, controverse şi evenimente neaşteptate. Totuşi, vei avea alături de el parte de momente de seninătate deplină, cum nu vei avea cu nici un alt semn al zodiacului. O dată ce trece peste şocul descoperirii că a permis ca o femeie să devină mai interesantă în ochii lui decat tot restul omenirii, el poate deveni un iubit extrem de atent. Partea periculoasă e înainte de a depăşi şocul respectiv. Deoarece e atat de obişnuit să-şi neglijeze problemele personale în favoarea celor ale majorităţii, poţi spera că ceva din această atitudine se va transfera şi în viaţa lui amoroasă. Însă nu conta pe asta. E la fel de posibil ca acest bărbat să-şi dea brusc seama că şi-a dedicat toată loialitatea ţie cand sunt ataţia oameni în lume care au nevoie de el. În acest caz, se va trage înapoi de langă tine, pentru a-şi dovedi că nu a pierdut dragostea pentru prieteni şi restul omenirii prin devotamentul faţă de tine.
    Mereu pornit pe analizat, Vărsătorul se va întreba deseori: "Ce-o fi vrut să spună prin asta?" şi nu se va potoli pană nu va afla. Cea mai mică umbră de mister îl scoate din minţi, aşa că nu te lăsa păcălită de nonşalanţa lui. Cand simte că i se ascunde ceva, pur şi simplu nu va dormi noaptea pană cand nu va dezlega misterul. Există întotdeauna posibilitatea să fie dezamăgit de ceea ce descoperă, aşa că ai grijă să nu ţii ascunse decat lucruri care merită efortul de a fi descoperite. Dacă nu, el nu se va jena să-şi exprime dezamăgirea şi va pleca în căutarea unui nou mister.
    Fata care vrea să pună mana pe el va trebui să-l intrige mai întai. O carte deschisă nu-i va starni niciodată curiozitatea. El e atras de paginile închise, dacă se poate chiar lipite între ele. Cand o femeie îl ignoră sau îşi ascultă propria raţiune cand e vorba să ia decizii (cel puţin la început), el va face ochii mari şi chipul lui va căpăta expresia alertă a unui ogar pus pe căutare. De ce e atat de afectată emoţional de cutare lucru? (După cum vezi, poţi să fii emotivă atata timp cat nu explici de ce). Chiar e atat de schimbătoare sau doar joacă teatru? De ce pune pe ea atata parfum şi machiaj şi apoi se simte insultată cand o fluieră pe stradă Leii, Săgetătorii şi Scorpionii? Vrea să atragă atenţia bărbaţilor sau nu? E o puritană sau o promiscuă? Examinările, întrebările şi testele vor flata la început femeia, fireşte, dar cand vede că e la fel de curios în legătură cu chelneriţa care tocmai le-a adus cafelele sau cu vanzătorul de lozuri, îi cam trece entuziasmul. Sentimentul de insectă prinsă sub microscopul rece al unui savant nu e tocmai o senzaţie care să facă să palpite de amor inima unei fete. Aşa că va ajunge să se îndrepte spre un alt bărbat, mai pasional sau mai terestru, iar Vărsătorul va suspina vreo două secunde, după care se va orienta spre următoarea lui investigaţie romantică. Asta dacă nu i-a stîrnit interesul vreo nouă invenţie sau o idee originală, caz în care femeile vor trebui să mai aştepte.
    Bărbaţii acestei zodii pot fi înduioşător de blanzi şi docili, dar nu cumva să uiţi că această suprafaţă calmă e doar un miraj, ca şi aparenta lui maleabilitate. Nu va tolera nici o făramă de oportunism la o femeie. Dacă uranianul crede că e exploatat, acel farmec al lui se poate evapora atat de repede, încat nici n-o să-ţi dai seama ce se întamplă. Înspăimantător e faptul că un nativ extrem de supărat e capabil de acţiuni şocante. Şi mai înspăimantător e faptul că s-ar putea să-l ierţi. N-o face! Sau cel puţin nu-l ierta mai mult de o dată. El admiră o femeie tare pe poziţii, dacă nu e prea masculină şi-l lasă să zboare pe unde-i place, nestanjenit de promisiuni dezgustător de sentimentale şi acuzaţii înlăcrimate. Cat despre amintitele acţiuni şocante, trebuie totuşi să pomenim aici că de obicei Vărsătorii sunt extrem de galanţi cu sexul opus. Dar uneori, luaţi de val, s-ar putea să uite să facă distincţia dintre cele două sexe. În plus, adaugă la asta imprevizibilitatea uraniană şi ai şanse să te trezeşti cu o jumătate de grepfruit azvarlită în faţă dacă îl scoţi din sărite.
    Vărsătorul are toate şansele să atingă o poziţie prestigioasă în cursul vieţii. Fie că e doar un trofeu pentru performanţele la fotbal într-un campionat al liceelor sau o diplomă că e cel mai înalt om din judeţ, el va primi o recunoaştere de un fel sau altul a meritelor sale. Mulţi Vărsători ajung chiar să castige premii de mare prestigiu, cum ar fi Nobelul. Pe de altă parte, un mare procentaj de nativi fac vizite săptămanale la psihiatru. Poate fi destul de dificil de sesizat diferenţa între cele două grupuri.
    Unii dintre bărbaţii acestei zodii au un fetiş pentru curăţenie, căci ei au o teamă aproape nevrotică de microbi şi boli. Nativul e în stare să lase aceste fobii să se strecoare şi în viaţa lui amoroasă, deşi uneori acest lucru e inconştient. Să nu te miri dacă se plange că e alergic la fardul tău de pleoape şi că îl face să strănute. Uranienilor le apar din senin alergii exact la lucrurile pe care preferă să le evite şi sunt în stare să păcălească pană şi doctorii.
    El nu e genul care să-ţi facă curte cu gesturi extravagante. Nu-ţi va veni la uşă cu haine de nurcă şi diamante, dar viaţa alături de el poate fi la fel de sclipitoare şi fără pietre preţioase. Poţi să te aştepţi din partea lui să-ţi ofere la prima întalnire o cutie cu alune spunandu-ţi că şi-ar dori să fi fost smaralde, pentru ca, mulţi ani mai tîrziu, să-ţi ofere o cutie cu smaralde, spunandu-ţi că şi-ar dori să fi fost alune. Cine mai are nevoie de diamante?
    Acum e momentul să privim în faţă partea cea mai rea. Spre deosebire de Rac, Capricorn, Leu sau Balanţă, Vărsătorul nu aşteaptă nerăbdător însurătoarea, aşa cum un copil aşteaptă desertul. La drept vorbind, majoritatea evită însurătoarea cat pot de mult. Rareori se găseşte vreun nativ care să fi făcut acest pas la tinereţe. De obicei acest impas începe prin faptul că Vărsătorul porneşte într-o iubire de la o frumoasă, superbă prietenie, sentiment de care îi e mult mai uşor să se desprindă mai tarziu. Acest bărbat alege o fată care ştie să fie şi o bună camaradă şi care poate ţine pasul cu subiectele care îl interesează, inclusiv fotbalul, rebusul, caii de rasă, licuricii şi pergamentele de la Marea Moartă. De ce? Simplu. Cu atîtea lucruri de discutat rămane mult mai puţin timp pentru amorul fizic, care îl poate face să se implice serios într-o relaţie. Idealul lui e femeia care îi e şi prietenă şi care nu are pretenţii emoţionale de la el. Unde poţi ajunge pornind de la această situaţie? De obicei, nicăieri.
    Bărbaţilor acestei zodii le vine de obicei foarte greu să exprime fizic afecţiunea. Probabil că vei avea mult de aşteptat pană la primul sărut. Sigur, vei constata că a meritat aşteptarea, iar suspansul va face totul şi mai deosebit. Dar el se va agăţa de iluzia că e implicat într-o relaţie plăcută, neriscantă şi platonică mult timp după ce o asemenea relaţie amicală a devenit imposibilă pentru tine.
    Chiar şi după ce şi-a adunat curajul să spună "Te iubesc", el va evita căsătoria folosind toate scuzele şi tertipurile inventate de mintea umană. Cand le va termina, va inventa el unele total noi şi pline de imaginaţie. Îţi va explica răbdător că nu te poate întreţine financiar la nivelul pe care-l meriţi, că părinţii lui au nevoie de el acasă sau că nu e destul de bun pentru tine. Dacă nici astea nu ţin, va susţine că viitorul e prea nesigur, cu încălzirea asta globală şi cu poluarea... Dacă e transferat undeva la Polul Nord? Ai putea muri de pneumonie acolo şi el va jeli tot restul vieţii!
    Dar nu e totul pierdut. Deşi se căsătoresc tîrziu, Vărsătorii se căsătoresc pană la urmă. De obicei după ce ultimul lui prieten a pornit în călătorie de nuntă, nativul se trezeşte că mariajul e un mister pe care alţii l-au rezolvat, iar el nici nu s-a apucat să-l investigheze. Fireşte că nu suportă gandul acesta şi poc! sare cu cererea în căsătorie. Brusc, desigur.
    La începutul legăturii s-ar putea să ajungi la concluzia că trebuie să-i dai o lecţie şi te hotărăşti să-l laşi să creadă că te-a pierdut în favoarea unui peţitor mai agresiv. Dă-mi voie să te avertizez că pierdută s-ar putea să rămai. Uranianul tău cu inima frantă mai degrabă va vărsa în tăcere cateva lacrimi şi-şi va spune că a caştigat cel mai bun decat să dea buzna după tine, ca să te aducă înapoi, cu ochii arzand de pasiune. Se va resemna să trăiască fără tine cu o insultătoare uşurinţă. Ba chiar va pune probabil insuportabila întrebare: "Crezi că putem rămane prieteni?". Dacă spui categoric NU, probabil că va ridica din umeri şi se va îndepărta încet. Dacă spui da, veţi reveni de unde aţi pornit: la prietenie.
    Nativul nu e în stare să fie gelos. El va avea încredere în tine pînă cînd îi dovedeşti că nu eşti de încredere. Nu fiindcă e naiv, ci pentru că firea lui analitică l-a lămurit deja în privinţa caracterului tău. Dacă nu sunt influenţe grave în harta stelară de la naşterea lui, e incapabil de suspiciuni nefondate şi posesivitate. Dacă simte totuşi uneori ghimpele geloziei, tu nu vei şti niciodată. Cat despre el, va fi rareori, dacă nu niciodată, necredincios la modul propriu, fizic, în primul rand pentru că subiectul sex, deşi îl interesează, nu-l obsedează. S-ar putea să găseşti vreun Vărsător care petrece mult timp gandindu-se adanc la sex, dar poţi să fii aproape sigură că are ascendent în Scorpion şi, chiar şi aşa, sunt puţine şanse să alerge efectiv după fuste.
    O dată ce un nativ şi-a ales o parteneră de viaţă, din punctul lui de vedere poate să se concentreze asupra altor lucruri mai importante. Se poate relaxa şi poate studia în linişte chestiunea relaţiilor dintre sexe.
    Dacă în relaţia voastră apare o problemă care-l face să se simtă vinovat, va rupe legătura brusc, deşi îl va durea îngrozitor. Situaţiile care pot duce la un asemenea deznodămant ar putea fi aproape orice, de la faptul că părinţii tăi nu sunt de acord cu legătura voastră, pană la diferenţa de religii dintre voi sau un fost iubit al tău la care încă mai ţii, o promisiune pe care şi.a făcut-o lui însuşi cand avea opt ani sau ceva ce a citit într-o carte. Indiferent ce e, va trebui rezolvat dacă vrei ca intimitatea dintre voi să se refacă, chiar dacă dragostea dintre voi e scrisă în stele. Vărsătorii zac în beznă şi-şi ling rănile inimii dacă prietenii nu-i observă şi nu încep să le pună întrebări.
    E în stare să aştepte pană la nouăzeci de ani ca se reînnoade relaţia, chiar dacă ţie ţi se pare cam mult. Partea cea mai proastă e că nu-ţi va spune niciodată care a fost motivul rupturii. Pervers cum e, te va lăsa să crezi că totul a fost doar o aventură superficială şi va ascunde adevărul - că totul a fost real - pană într-o zi, candva, în viitor, cand e convins că vă veţi ierta şi împăca. E crud, dar aşa e jocul lui. Singura ta alinare va fi că şi el suferă în felul lui. Probabil că vei fi complet zăpăcită cand vei simţi că îţi transmite în felul ciudat, tipic uranienilor, sentimente profunde, în timp ce acţiunile lui de suprafaţă te resping. Nu prea ai ce face, căci el conduce jocul. Poţi doar să încerci să inventezi un nou mister cu care să-l tentezi sau să ai un succes uluitor care să-i starnească curiozitatea şi să-l facă să vrea să vorbească din nou cu tine, cum ar fi să devii prima femeie care a ajuns pe orbita planetei Venus.
    Nu că asta i-ar schimba sentimentele faţă de tine. Dacă te iubeşte cu adevărat, te va iubi chiar dacă n-ai să orbitezi mai departe de alimentara din colţ. Probabil că te-ai prins de-acum că un uranian poate fi foarte încăpăţanat cand e vorba de iubire. Fixismele lui în probleme de inimă te pot trimite direct la balamuc sau în braţele altcuiva, din disperare. Singurul lucru pe care poţi să-l faci e să speri că vei fi tot atrăgătoare la nouăzeci de ani sau apucă-te să studiezi orbita planetei Venus.
    Să nu te superi dacă va veni acasă noaptea tarziu, chiar şi după ce v-aţi căsătorit. Prietenia e foarte importantă pentru el, iar dacă prietenul e de sex feminin ar fi mai bine să ignori acest aspect. La drept vorbind, probabil că şi lui i se pare irelevant. Dacă-i pui o întrebare directă, îţi va spune adevărul. Dar, dacă îl întrebi din nou, suspicioasă, va crede că nu te interesează adevărul, aşa că va inventa nişte poveşti detaliate şi absolut nebuneşti, ca să te înveţe minte şi să-ţi rozi unghiile după aceea, gandindu-te cat din ce ţi-a spus a fost adevărat. Ai să înveţi repede lecţia. Nu fi jignită cand e într-o dispoziţie solitară. Se va întoarce mai cald şi mai afectuos ca oricînd ca să-şi împărtăşească visele solitare cu tine.
    Deşi nu e interesat de bani, există caţiva Vărsători care au milioane, în general fie pentru că le-au picat în braţe, fie pentru că în cercetările lor necontenite au descoperit ceva cu totul nou, care le-a umplut contul din bancă. Oricum, cu acest bărbat vei avea parte numai de surprize. Nu fi extravagantă, căci nu-şi va reveni niciodată dacă arunci banii pe fereastră, dar uneori are accese de generozitate care te vor uimi.
    Pentru copii uranianul va fi un bun prieten, care nu se satură să-i asculte, căci tot ce fac ei i se pare fascinant. Va face calcule complicate pentru a descoperi ce capacitate pulmonară trebuia să aibă lupul din poveste pentru a dărama dintr-o suflare casele celor trei purceluşi şi-şi va bate capul cu compoziţia mixturii folosite de vrăjitoare pentru a otrăvi mărul oferit Albei ca Zăpada.
    Nu permite carierei tale să te facă să-l neglijezi. În plus, nu e genul de bărbat care să tolereze prezenţa prea îndelungată a prietenelor tale în casă şi nici nu va suporta să te vadă stand la televizor sau citind cand el te-a rugat să-i cauţi vechea minge de baschet. Unul dintre cele mai importante motive pentru care s-a însurat cu tine a fost ca să fii acolo pentru el ca să-i faci piure, să-i coşi nasturii la cămaşă şi să-i scoţi aşchiile intrate în deget. Din punctul lui de vedere, o femeie e o soţie şi o mamă bună dacă se ţine tot timpul de aceste ocupaţii. Dar el e atat de plin de idei interesante şi de surprize, încat nu-ţi va mai trebui o altă ocupaţie, mai ales că poate fi cu adevărat nesuferit cand se simte neglijat.
    Deşi e atat de realist, Vărsătorul nu va uita niciodată prima lui iubire adevărată. Aceşti bărbaţi se însoară deseori cu iubita din copilărie, chiar dacă trec ani de zile pană se reîntîlnesc. S-ar putea să uite de aniversarea nunţii voastre, dar îţi va aduce violete în ianuarie. Crăciunul poate fi oricand, nu neapărat pe 25 Decembrie. Pot trece luni fără să-ţi spună un cuvant afectuos, ca într-o dimineaţă, cand îi faci omleta, să se uite adanc în ochii tăi şi să spună "Ai idee cat eşti de frumoasă?". Şi va fi ceva în vocea lui care va face să ţi se înmoaie genunchii. Zurgălăi pe plajă, zile de naştere sărbătorite în zori, curcubee la miezul nopţii, ouă de Paşte în zăpadă şi lumanări pe tort aprinse în varful unui gigantic carusel. Ai grijă, însă. Poţi să te şi pierzi în Ţara Minunilor.

Zodiac - VARSATOR

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător

Tuturor le plac curcubeele. Copiii îşi pun o dorinţă cînd văd unul, visătorii aleargă după ele, pictorii le pun pe pînză, dar Vărsătorul locuieşte într-unul. Mai mult, el l-a demontat şi a examinat fiecare bucăţică, fiecare culoare, şi tot crede în el. Nu e uşor să crezi în ceva după ce ai aflat exact cum e acel lucru, dar Vărsătorul e în esenţă un realist, deşi adresa lui e ziua de mîine, privită cu ochelari roz.
Ca şi buimăcita Alice, dusă prin Lumea Minunilor de Vărsătorul Lewis Caroll, va trebui să fii mereu pregătit pentru neprevăzut cînd e vorba de uranieni. În general amabili şi liniştiţi, Vărsătorilor le place, însă, să sfideze opinia publică şi sînt extrem de încîntaţi în sinea lor cînd şochează din cînd în cînd oamenii mai convenţionali cu comportamentul lor iraţional. Aceşti oameni în general blînzi şi politicoşi te pot zgudui brusc cu cele mai uluitoare afirmaţii exact cînd te aştepţi mai puţin. Uranianul tipic e pe jumătate Albert Schweitzer şi jumătate Mickey Mouse. Poate fi încălţat în sandale, bocanci, pantofi eleganţi sau adidaşi şi rareori îşi va bate capul să verifice dacă ceea ce poartă se potriveşte ocaziei. Va apărea la uşa ta desculţ, dacă aşa îi vine cheful, şi va rîde de tine fiindcă rîzi de el. Vărsătorii deseori adoptă o ţinută bizară, pentru a-şi demonstra refuzul de a se conforma normelor.
Poţi recunoaşte deseori oamenii născuţi în această zodie fixă, de aer, după cît de des folosesc cuvîntul "prieten". Întrebarea tipic uraniană după ruperea unei legături amoroase este "Nu putem rămîne prieteni?". Vărsătorul nu e nici obtuz, nici naiv, nici entuziast, nici blazat. Experimentările permanente nu-l fac decît să fie curios în legătură cu următorul mister pe care-l are de descifrat. Şi următorul mister poţi fi tu. Persoana care pare cînd complet absentă cînd te studiază ca sub un microscop invizibil e probabil un Vărsător. Poate fi derutant să descoperi, după toată curiozitatea lui intensă, care te-a flatat, că manifestă acelaşi interes pentru viaţa personală a poliţistului din colţ, a barmanului sau a cîntereţei din bar. Politica îl fascinează, sporturile îi interesează, iar copiii îl intrigă. Acelaşi lucru e valabil pentru cai, maşini, bătrîni, descoperiri medicale, scriitori, astronauţi, alcoolici, piane etc. Renunţă la orgoliu, ori abordarea lui distantă, impersonală ţi-l va răni.
Ochii Vărsătorului au de obicei o privire, vagă, absentă, visătoare şi sînt deseori deschişi la culoare, dar nu întotdeauna. Părul e de obicei drept şi mătăsos, deseori blond sau şaten deschis; tenul e palid şi de obicei are o înălţime peste medie (ascendentul poate duce la modificări în aspectul general). Vei observa o nobleţe a profilului. Trăsăturile uraniene sînt fine şi bine definite, amintind de cele ale împăraţilor romani de pe monedele de aur. Adevăraţii nativi vor adopta deseori o poziţie cu capul plecat de la baza gîtului cînd cugetă la o problemă sau imediat după ce au pus o întrebare. Capul le cade brusc în faţă sau se înclină într-o parte, aşteptîndu-ţi reacţia. În mod ciudat, datorită sexualităţii duale a uranienilor, trupurile masculine au deseori caracteristici feminine (cum ar fi şoldurile late), iar cele feminine au cîte o trăsătură masculină (cum ar fi umerii laţi).
Nativii iubesc libertatea şi pot fi deseori extrem de amuzanţi, perverşi, originali, îngîmfaţi şi independenţi, dar pot fi şi diplomaţi, blînzi, înţelegători şi timizi. Ei vor căuta aproape cu disperare sentimentul de siguranţă pe care li-l dau mulţimile, aglomerările de oameni şi se va înconjura cu prieteni. Apoi vor cădea într-o pasă mohorîtă, pesimistă şi vor dori să fie lăsaţi singuri. În oricare dintre aceste faze ar fi, nativul îşi păstrează percepţiile acute, care sînt mai profunde şi mai rapide decît ale altora. Uranus face din el un rebel înnăscut, care crede că toate vechile obiceiuri sînt greşite şi că oamenii şi lumea au nevoie de schimbări drastice şi revoluţionare mai mult decît de orice altceva (deşi, dacă e implicat în politică, va fi suficient de inteligent încît să nu-şi facă publice opiniile prea devreme, distrugîndu-şi strategia).
Vărsătorii analizează constant situaţii, prieteni şi străini. Poate fi deranjant cînd se apucă să-ţi pună întrebări directe, fără pic de tact, ţintind exact spre cele mai intime sentimente ale tale. Cînd descoperă că puzzle-ul nu era deloc prea complicat, se plictisesc şi uneori chiar se supără. Nu e nimic mai jignitor decît un Vărsător care se satură de acest joc de-a examinarea sub microscop şi se orientează spre alt subiect tocmai cînd te-a convins că pentru el eşti cea mai importantă fiinţă de pe planetă. E foarte dureros!
În ciuda obsesiei lor pentru prietenie, nativii nu au prea mulţi apropiaţi. Ei caută cantitatea şi nu calitatea în relaţiile lor şi rareori întemeiază o legătură pentru o perioadă mai lungă de timp. Sînt prea multe de descoperit ca să se limiteze prea mult timp la numai una sau două prietenii. Nu rezolvi nimic cu rugăminţile patetice, căci acest om e prea impersonal dar, dacă reuşeşti să ajungi la inima unui Vărsător, de obicei acesta va coborî de pe bicicleta lui ca să vadă dacă nu cumva i-a scăpat ceva.
Uranianul e înconjurat de un fel de izolare ciudată şi deseori e înţeles greşit de ceilalţi. Asta pentru că ceilalţi încă sînt cu un pas în urma Vărsătorului. Purtătorul apei trăieşte în viitor, întorcîndu-se în prezent numai pentru perioade foarte scurte de timp, aşa că oamenii mai realişti îl consideră pur şi simplu sărit de pe fix. El simte acest lucru şi sentimentul lui de izolare se accentuează. Dar, după părerea lui, faptul că cei din jur nu reuşesc să ţină pasul cu el nu e un motiv să meargă înapoi. Aşa că rătăceşte singur printre norii lui, în timp ce noi, simplii muritori, ne întrebăm ce naiba caută tocmai acolo, atît de departe. Astrologii spun că ceea ce gîndesc Vărsătorii va gîndi toată lumea peste cincizeci de ani. Asta o fi adevărat, dar prăpastia dintre ei şi noi ceilalţi rămîne la fel de adîncă. Acest semn e cunoscut ca fiind semnul geniului şi aşa şi este, căci mai mult de jumătate dintre cei mai celebri oameni ai lumii sînt născuţi în Vărsător sau au ascendent în Vărsător. Pe de altă parte, un procentaj la fel de mare dintre cei închişi în sanatorii de boli nervoase sau dintre cei care au şedinţe frecvente la psihoterapeut sînt tot uranieni. Se spune că graniţa dintre geniu şi nebunie e foarte subţire, iar prietenii tăi Vărsători te pot face uneori să te întrebi de care parte a graniţei se află ei. Mare parte din confuzie e provocată de faptul că omul a avut întotdeauna tendinţa să-şi hulească profeţii.
Uranienii sînt un bizar amestec de pragmatism rece şi instabilitate excentrică şi par să aibă o înţelegere instinctivă pentru cei bolnavi psihic. E ciudat, dar aproape orice nativ poate reduce substanţial agitaţia nebunilor doar vorbindu-le încetişor. Are un talent minunat de a calma persoanele isterice şi de a linişti copiii înspăimîntaţi. Să fie oare din cauză că propriul lui sistem nervos e atît de sensibil şi de slab protejat?
Mintea Vărsătorului e atît de deschisă încît e o raritate să găseşti unul care are prejudecăţi, cu condiţia să nu aibă grave influenţe negative în harta stelară natală. Chiar şi atunci va fi foarte şocat cînd îi vei scoate în evidenţă aceste prejudecăţi. Instinctul fratern e atît de puternic la el, încît atunci cînd un Vărsător se face vinovat de intoleranţă, nu numai că el nu-şi dă seama de asta, dar detestă eticheta respectivă. În mod obişnuit, toţi îi sînt fraţi sau surori. Va umbla prin înalta societate ca şi prin cele mai mizere mahalale cu ulciorul lui simbolic, adunînd cunoştinţe şi vărsîndu-le din nou. Chiar şi perioadele lui de hibernare sînt scurte, aşa că nu apuci să-i duci dorul, că el şi apare din nou, prezent peste tot. Nu încerca să-i întrerupi solitudinea. Cînd vrea să fie singur, vrea să fie singur, însă nu s-a retras permanent din lume, chiar dacă i-a venit brusc să-şi treacă numărul de telefon la secret. Adresa nu i s-a schimbat, şi nici el. Nu poate renunţa prea mult timp la compania oamenilor.
De obicei e greu să convingi un Vărsător să fixeze o întîlnire la o anumită oră. Preferă să lase o marjă de siguranţă mai mare, pentru că nu-i place să se simtă legat de anumite îndatoriri sau obligaţii la anumite ore. Preferă ceva de genul "Ne mai vedem... poate marţi". Şi uneori se referă la marţea de peste două săptămîni. Însă trebuie spus că, o dată ce l-ai prins la înghesuială şi şi-a dat cuvîntul că vă veţi întîlni la o anumită oră, va respecta cu sfinţenie ora cu pricina. Poţi să fii sigur de asta şi ai face bine să nu întîrzii. El va fi acolo, cu condiţia să nu fie răpit în drum spre întîlnire (ceea ce, fiind Vărsător, e posibil. Acestor oameni li se poate întîmpla orice, oricînd. Absolut orice!)
Îşi va expune deschis opiniile, dar nu va avea pretenţia să-ţi dicteze cum ar trebui să gîndeşti sau să-ţi trăieşti viaţa. Nici el nu are de gînd să-ţi permită să-i dictezi lui lucrurile astea. Spre deosebire de Berbec, Leu sau Gemeni, nu doreşte să-i convingă pe ceilalţi cu orice preţ să-i adopte ideile. Filosofia uraniană e că fiecare are nevoile lui proprii, dansează după propria muzică şi individualitatea ar trebui respectată.
Rareori ai să vezi un Vărsător luptînd feroce pentru o cauză. Ei trăiesc după propriul sistem de valori şi consideră că asta e suficient. Lasă-i pe Berbec, Leu, Scorpion şi Săgetător să apuce sabia şi să lupte glorios pentru a-i elibera pe nedreptăţiţi. Uranianul e prea ocupat să descopere cauzele revoluţiei, să asculte necazurile oamenilor şi să împartă compasiune înţelegătoare. Nativul crede în schimbările violente, dar lasă violenţa în seama altora. Nu e un laş, dar pur şi simplu nu are echipamentul necesar pentru bătălie. Cînd un scandal îl ia prin surprindere, fie va ataca orbeşte, derutat, fie va fi de acord cu adversarul ca să pună capăt disputei. Reacţia lui e imprevizibilă, dar un lucru e sigur. A doua zi opinia lui va fi la fel de fermă ca înainte. Oricine are pregătire şi talent la dezbateri îl poate învinge de obicei, căci atenţia lui poate să rătăcească foarte uşor spre abstract într-o confruntare a inteligenţelor. Vărsătorul luptă cel mai bine cu pălăria. Şi-o pune pe cap şi pleacă. Însă mintea lui plină de respect pentru adevăr nu se va clinti nici un milimetru cînd e ferm convins de ceva, în ciuda faptului că nu-i plac disputele neplăcute. Toate ţipetele şi presiunile emoţionale din lume nu-l vor face să se abată de la calea ideilor lui independente.
Un alt motiv pentru care Vărsătorul se confruntă deseori cu critici ostile e faptul că e mereu plin de surprize. Te poate conduce spre vest, ca apoi să se întoarcă şi să mărşăluiască spre est fără să te prevină. El are o anume încăpăţînare în hotărîrea lui de a nu te anunţa ce pune la cale.
Uranianului nu-i vine foarte uşor să aibă încredere în oameni. Mai întîi trebuie să-ţi întoarcă pe toate feţele motivele posibile şi chiar sufletul, dacă se poate. S-ar putea să ai senzaţia că fiecare cuvînt al tău şi fiecare gest sînt catalogate şi puse la păstrare în mintea lui intuitivă pentru a putea apela mai tîrziu la aceste date. Aşa şi e. Poate că ţi se pare din cînd în cînd pierdut în vise, dar să nu te laşi înşelat. Probabil că ţi-ar putea spune şi cîte gene ai. Să nu te aştepţi niciodată ca un uranian să te accepte la prima vedere. El vrea să ştie ce se ascunde dincolo de chipul tău şi va pune întrebări foarte jenante ca să afle. Dar trebuie să ştii că o dată ce ai fost acceptat îţi va fi loial şi prietenia lui nu va fi zdruncinată de bîrfe răuvoitoare. Nu va crede şoaptele răutăcioase ale inamicilor tăi, dar le va asculta cu siguranţă din pură curiozitate. Fii însă sigur că analiza finală şi decizia îi vor aparţine în totalitate.
Maladiile uraniene au de obicei legătură cu sistemul circulator. Nativii tremură de frig iarna şi suferă de cald vara. La bătrîneţe sînt predispuşi la varice şi îngroşarea arterelor, dacă emoţiile lor sînt orientate în direcţii negative, şi au tendinţa să sufere accidente la picioare, mai ales la gambe şi glezne. Oasele gleznei sînt deseori fragile şi s-ar putea ca nativii să se plîngă de dureri în picioare din caza proastei circulaţii. Alte probleme de sănătate ar fi durerile dese în gît şi uneori palpitaţii, dar aceste nu sînt grave. Uranienii au nevoie de foarte mult aer curat, somn şi exerciţiu fizic, dar rareori se folosesc de aceste remedii naturale. Nu au parte de prea mult aer curat pentru că de obicei închid ferestrele, se înfofolesc în pături şi tot se plîng că le e frig. Tensiunea nervoasă tipică nativilor îi împiedică deseori să se odihnească sufient, şi deseori somnul le e tulburat de vise stranii. Cît despre exerciţiu fizic, dacă n-a fost învăţat de mic să iubească sporturile e greu să-l îmboldeşti pe uranian şi să meargă mai repede, darămite să alerge. Adevăratele probleme de sănătate ale uranienilor nu încep decît la maturitate, cînd încăpăţînarea lor creşte. Aceşti oameni sînt extrem de uşor de hipnotizat. Mulţi simt intuitiv acest lucru şi se feresc să se expună dar, făcută de un specialist, hipnoza le-ar putea vindeca unele dintre numeroasele lor fobii.









    


    Vărsătorii nu au memorii grozave, dar nici nu au nevoie să memoreze prea multe, din moment ce par să prindă cunoştinţe din aer. De ce şi-ar îmbacsi mintea cu lucruri de care s-ar putea să nu aibă nevoie niciodată, cand pot să-şi întindă antenele invizibile şi să prindă tot ce le trebuie? Probabil că aceşti oameni vor veni acasă de la cumpărături fără să fi cumpărat nici măcar un articol de pe listă. Nativul tipic este întruchiparea legendarului profesor distrat. E în stare să treacă pe langă soţia lui pe stradă fără să o salute dacă e adancit în conversaţie cu un prieten.
    Puterea de concentrare a Vărsătorului poate fi uluitoare. Totuşi, e în stare să prindă lucruri care se petrec în spatele lui, dacă vrea, ca un radar. Nativii pot purta o conversaţie complicată fără să piardă nici o mişcare din ceea ce se întamplă în cealaltă parte a camerei, dacă se hotărăsc că îi interesează. Uneori ai putea să juri că n-a auzit nici un cuvant din ce ai spus, ca a doua zi el să-ţi repete totul, cuvant cu cuvant, ca un casetofon. Nu subestima niciodată puterea unui uranian de a se îmbiba cu informaţii în timp ce pare complet absent, chiar dacă uneori se poate pierde în concentrare.
    Capacitatea extraordinară a nativului de a plonja în necunoscut şi de a absorbi secrete mistice fără măcar să încerce duce spre o stranie intuiţie, o putere premonitorie uluitoare. Cunosc un Vărsător care răspunde la telefon înainte ca acesta să sune şi, mai mult, ştie dinainte cine e la celălalt capăt al firului. Aproape fiecare uranian are o sensibilitate unică, ce îl ajută să-ţi cunoască cele mai ascunse dorinţe. Fără cuvinte, el înţelege o nevoie îngropată atat de adînc în sufletul tău încat nici tu nu eşti prea conştient de prezenţa ei. Prin acelaşi proces bizar, el poate să-ţi transmită sentimente şi ganduri, chiar dacă e cu spatele la tine. Unii dintre ei nu au nevoie de serviciile poştale ca să trimită o telegramă. Totuşi, gandirea lor nu are nimic superstiţios. Că e mecanic auto sau muzician, Vărsătorul e un adevărat om de ştiinţă şi nu se va grăbi să tragă o concluzie pană cand nu a întors totul pe toate părţile. Însă cand ajunge la o concluzie, aceasta va rămane bine înfiptă în creierul lui. Cand e vorba de progresul omenirii, mintea lui e mai deschisă ca a oricui, dar se închide ermetic cand e vorba de propriul lui comportament, care poate fi neaşteptat de conservator.
    Vărsătorii detestă minciuna şi înşelătoria. Îţi vor da bani în dar, dar nu le cere un împrumut, căci urăsc să împrumute sau să ceară împrumuturi. Dacă totuşi amicul tău uranian îţi împrumută bani, ai grijă să-i dai înapoi exact cand ai spus. O promisiune încălcată poate provoca o fisură adancă în prietenia voastră. Aceşti nativi se ţin de cuvant şi-şi plătesc facturile şi au aceeaşi pretenţie de la tine. Însă toată această dragoste de adevăr poate fi distorsionată într-un comportament dubios, căci poate răspunde la întrebări atat de inteligent, încat creează impresii greşite. Dar îşi va exprima liber indignarea dacă va prinde pe altcineva folosind această delicată nuanţă de minciună. Rareori va minţi de-a dreptul, dar te poate păcăli în moduri extrem de subtile. Permanenta goană după adevăr şi dorinţa de a-şi ascunde propriile motive sunt trăsături incompatibile şi Vărsătorii trebuie ca la un moment dat să privească în faţă această problemă dacă vor să afle adevărul adevărat despre sine.

Femeia CAPRICORN



    Nu există femeie Capricorn tipică. Ea poate fi un curator de muzeu care poartă ochelari de bunicuţă fiindcă are nevoie de ei, sau poate fi o dansatoare care poartă un bikini minuscul şi sclipitor fiindcă o amuză. O vei vedea prezidand severă o şedinţă cu părinţii, prăjind hamburgeri într-un local sau organizand cel mai mare bal de caritate din oraş. O femeie Capricorn poate decora rubricile mondene, poate zambi modest din spatele soţului ei politician sau turna lichide misterioase în eprubete. Dar indiferent de ce face sau ce poartă, Saturn îi va domina acţiunile şi ţelurile tainice.
    Poate fi ultra-feminină, flirtand şi fermecandu-te pană începi să te simţi ca un uriaş urs grizzly care o poate proteja de lumea rece şi rea. Sau poate fi glacială, tăcută şi distantă, stand în siguranţă pe piedestalul ei de marmură şi provocandu-te să fii suficient de inteligent ca să-i caştigi mana superioară. Orice personalitate afişează, dedesubtul şiretlicurilor ei feminine sau al atitudinii ei practice, raţionale, se află acelaşi scop: o hotărare inflexibilă de a pune mana pe bărbatul potrivit, cel care poate deveni cineva, o poate face să fie mandră de el şi poate fi un tată bun pentru copiii ei.
    Sunt atat de multe femei Capricorn care au cariere, încat ai putea crede că dragostea şi căsătoria vor fi întotdeauna pe locul doi în preocupările lor. In privinţa dragostei ai dreptate. In privinţa căsătoriei, nu. Trebuie să înţelegi că ţelurile capricorniene sunt siguranţa, autoritatea, respectul şi poziţia socială. Are prea puţină importanţă dacă aceste nevoi sunt împlinite în spatele unei catedre, într-un birou de afacerist, sau alături de un soţ ambiţios ale cărui viaţă socială şi cămin le poate organiza cu uşurinţă graţioasă şi planificare riguroasă. Intr-un fel sau altul, această femeie va obţine recunoaşterea de care are nevoie. Unele o obţin scriind cărţi, ţinand prelegeri, pictand sau compunand muzică. E uimitor cat de mulţi Capricorni de ambe sexe au talent artistic ieşit din comun! Poate că acesta provine din simţul lor înnăscut al echilibrului şi armoniei, din felul în care ştiu instinctiv ce e plăcut şi ce e bine sau corect.
    E o chestiune delicată, dar chiar şi nativele pe care le găseşti în teatrele de mana a cinşpea sau în cea mai veche profesie din lume (vor fi doar cateva) vor ajunge să se mărite cu directorul teatrului sau cu cel mai bun actor în primul caz, sau cu cel mai bogat client în al doilea. Capra trebuie să urce. Fie că încep cursa de sus sau de jos, pentru ele varful muntelui e locul din care priveliştea li se pare cea mai satisfăcătoare. Saturniana nu are nimic ostentativ. N-o vei vedea niciodată izbind şi dand din coate, făcînd scandal ca să ajungă în faţă. S-ar putea să crezi că e suficient de docilă ca să se mulţumească cu locurile din spate, lăsandu-şi concurenţa să i-o ia înainte. Aşteaptă puţin şi ai să vezi cine e promovat.
    Te înşeli dacă îţi închipui că nu-şi va sacrifica niciodată cariera în favoarea căsniciei. Oferă-i şansa de a fi lider în societatea mondenă şi stăpana unei locuinţe bine conduse şi vei vedea ce repede îşi pierde interesul pentru slujbă (unul dintre puţinele lucruri pe care le va face repede). Dacă vrei, femeia din Capricorn va fi fericită să continue să muncească pentru a te ajuta să urci spre succes, căci nu e leneşă. Insă va fi şi mai fericită savurîndu-şi statutul de soţie a ta, cu condiţia ca statutul să fie bun şi să se bucure de securitate financiară.
    Una dintre trăsăturile caracteristice cele mai încantătoare la această femeie e buna creştere naturală şi atitudinea rafinată. Poţi cunoaşte o nativă crescută într-o magherniţă de la periferia mizeră a oraşului, al cărui tată lucrează în mină, dar dacă nu se hotărăşte ea să-şi dezvăluie provenienţa vei fi convins că e produsul unei familii bune, vechi, şi e absolventa uneia dintre cele mai bune şcoli. Atat de mult fac parte din însăşi natura lor simţul social şi al aparenţelor conservatoare, convenţionale.
    Orice bărbat implicat într-o relaţie cu o femeie din Capricorn ar trebui să ştie un lucru esenţial despre această zodie. Nativa pare să fie mult mai echilibrată şi calmă decat este de fapt. Comportamentul ei te poate convinge să e stabilă ca o stancă şi nimic nu-i poate tulbura suprafaţa calmă. Adevărul e că această femeie are multe toane. Vei spune că aşa sunt toate femeile, dar capricoarna are unele perioade foarte negre, care nu trec prea repede. Dacă simte că e prost tratată sau se simte neapreciată, va fi posomorată zile şi săptămani în şir, ba chiar luni. Ea spune că această atitudine e raţională şi practică, dar mohoreala, depresia şi pesimismul saturnian au rădăcini mult mai adanci. Ele sunt declanşate de frica de viitor, grijile pentru prezent, ruşine pentru trecut, sau de bănuiala că cei din jur îşi bat joc de ea sau că într-un fel sau altul e nepotrivită cu împrejurimile. Aceste femei nu acceptă prea uşor să fie tachinate, aşa că încearcă să renunţi cat mai mult la asta. La drept vorbind, le este imposibil să priceapă poanta atunci cand ele sunt victimele glumei. Nu e nevoie să o copleşeşti întruna cu complimente (oricum va simţi cand acestea nu vor fi sincere), dar nu glumi cu ea cand e vorba de lucruri importante şi laud-o suficient de des ca să ştie că îi cunoşti adevărata valoare.
    In situaţii romantice, acestei femei îi este foarte greu să se relaxeze. Sub suprafaţa rece a Capricornului există destulă dorinţă fizică, mult mai multă decat îşi închipuie cei din jur, dar aceasta nu e niciodată satisfăcută în mod superficial. Să pierzi vremea cu îmbrăţişări nebuneşti şi săruturi extatice cand viitorul e nesigur nu e deloc hobby-ul ei favorit. Totuşi, o dată ce s-a hotărat că tu eşti bărbatul potrivit şi situaţia financiară e stabilă sau ambiţia ta e suficient de mare, ea va fi la fel de caldă ca un panda drăgălaş, afectuoasă şi chiar pasională. Capricornii nu cred în vise vagi care plutesc fără ţintă pe un cer senin. Ei vor să ştie exact unde îi duce corabia iubirii şi vor să fie siguri că apele pe care pluteşte sunt sigure. Trebuie să construieşti o fondaţie solidă casei tale dacă intenţionezi să-i treci pragul cu o capricoarnă în braţe. Ai grijă să fie bine asigurată şi ipoteca să fie plătită.
    Probabil că saturniana va fi un fel de fluturaş social, extrem de conştientă de cerinţele etichetei, şi va avea înclinaţii spre obiceiurile vechi, cum ar fi inele gravate pentru şerveţele şi scaune tapiţate cu goblenuri. Totul trebuie să fie corect şi tradiţia trebuie urmată cu orice preţ. Din cand în cand s-ar putea să prindă obiceiul de a face cumpărături în cele mai scumpe şi exclusiviste magazine, unde va insista să găsească chilipiruri. Nu o deranjează să cumpere o rochie de pe raftul cu reduceri de preţ, atata timp cat rochia poartă o etichetă de firmă celebră.
    Femeile din Capricorn au o frumuseţe deosebită, proaspătă. Rareori vei găsi una care să nu fie neobişnuit de atrăgătoare. Totuşi, ele sunt timide şi măcinate de nesiguranţă în ceea ce priveşte înfăţişarea lor şi s-ar putea să descoperi că au nevoie de asigurări constante ca să se convingă că sunt frumoase. Deşi nativele urăsc lipsa de onestitate de orice fel, de multe ori nu se dau în lături să mintă cand e vorba de varsta lor. Şi de obicei le merge, datorită bizarei influenţe saturniene. Cand sunt mici, ele arată ca nişte bătranele micuţe, ca apoi, cand trec de prima tinereţe, să înflorească brusc transformandu-se în femei care arată ca nişte fete tinere.
    Ar fi o greşeală îngrozitoare să-i respingi familia. Bărbatul care se însoară cu o capricoarnă se însoară cu rudele ei. Nu are rost să-ţi închipui că partenera ta e altfel. După un timp, nu-ţi va mai veni să razi cand vei auzi glume cu soacre (în schimb, s-ar putea să-ţi vină să plangi). De multe ori, saturniana e singurul sprijin al familiei ei, financiar, moral sau ambele. E posibil să poarte de grijă unui părinte bolnav cu un devotament care poate ajunge pană la punctul în care ea ar renunţa pentru totdeauna la ideea unei căsătorii. Deseori, ea va face bucuroasă aceste sacrificii datorită iubirii ei sincere pentru familie, dar chiar dacă nu-i convine situaţia, puternicul ei simţ al responsabilităţii şi datoriei nu ţi va permite să evadeze.
    Aşa că n-ai de ales. Resemnează-te să-ţi flatezi soacra, sperand că e o femeie grozavă, care merită complimentele. Nu discuta în contradictoriu despre politică cu tatăl ei şi dacă chiar trebuie să-i critici fraţii şi surorile, ai grijă ca aceste critici să fie constructive, bazate pe o încredere sinceră în potenţialul lor. In mod frecvent, Capricornii se trezesc împovăraţi cu rude bolnave sau aflate în nenorocire, iar nativa tipică nu va permite niciodată iubirii, oricat de puternice ar fi ea, să o facă să neglijeze aceste obligaţii. Ai face bine să planifici de la început, astfel încat să aveţi mereu o cameră sau două libere, pentru rudele aflate în vizită. Dar există şi o parte bună. Vei avea o soţie care se va purta cu blandeţe şi consideraţie cu toţi membrii familiei tale. Femeia din acest semn va înţelege dacă dai săptămanal părinţilor tăi o sumă fixă şi probabil că va fi o bună prietenă pentru fraţii şi surorile tale. E genul de fată pe care o iei acasă ca să-ţi cunoască mama şi mama ta va fi imediat de acord cu alegerea ta. Din spirit de contradicţie tipic masculin, o asemenea încurajare imediată te poate face să dai înapoi. E întotdeauna mai plăcut să lupţi împotriva obiecţiilor ridicate de părinţi privind femeia iubită. Dar nu vei face decat să-ţi calci pe inimă, căci mama ta are dreptate. Dacă e o saturniană tipică, această fată va fi o soţie excepţională.
    Căminul unei capricoarne arată mereu atat de impecabil fără ca tu s-o vezi făcand vreun efort, încat ai zice că se ascund prin colţuri zane micuţe şi pitici care lucrează frenetic după miezul nopţii ca să spele, să lustruiască să gătească şi să facă ordine. Greşit! Ultimul loc unde te-ai putea aştepta să găseşti asemenea creaturi imaginare ar fi pe langă un Capricorn. Spiritul practic al lui Saturn şi credinţa fermă în date ferme exclude în mod normal orice întelegere pentru lumea celor nevăzute. O nativă nu ar crede în spiriduşi nici dacă unul i-ar dansa pe vîrful nasului. Insă trebuie să fim corecţi şi să recunoaştem că, deşi nu e o visătoare cu capul în nori sau o adeptă a misterelor oculte, o dată ce e în posia tuturor datelor concrete, această femeie e capabilă să vadă romantismul şi poezia din cele mai obişnuite situaţii.
    Vraja vantului de nord nu îi este deloc străină, şi nici nu e surdă la cantecul argintiu al ploilor de primăvară. Muzica bună o tulbură profund şi este o protectoare fascinată a aproape tuturor formelor de artă. Poate că are nevoie să vadă şi să atingă vraja ca să creadă în ea. Un spiriduş ar avea mult mai multe şanse cu ea dacă ar veni şi i-ar spune fără ocolişuri unde e ascunsă legendara oală cu aur, în loc să facă aluzii la asta în basme.
    Deoarece venerează tradiţia şi are un profund respect pentru cei care au depăşit obstacole uriaşe pentru a atinge succesul, acestei native îi vine mai uşor să se emoţioneze citind discursul de la Gettysburg decat să se entuziasmeze la auzul celei mai recente idei nebuneşti care ţi-a trecut prin cap. De fapt, ea e o adevărată romantică, cu o imaginaţie mult mai mare decat a acelor superficiali împrăştiaţi cu fantezii complet ireale. Fiecare fată de ianuarie are sufletul bantuit de poezie, dar nu are prea multă înţelegere pentru poeţii care flămanzesc prin mansarde neîncălzite. Ocupă-te de mîncare şi chirie şi abia apoi vezi-ţi de visul tău, oricare ar fi el. Acesta e motto-ul Capricornilor. De asemenea, asigură-te că visul merită efortul. Din punctul ei de vedere, eşecul nu are nimic romantic sau magic.
    E posibil să fii nevoit să-ţi împarţi soţia saturniană cu diverse cauze. Ea va fi o luptătoare neobosită în favoarea celor săraci şi lipsiţi de apărare, dar va prefera să-şi dezvăluie latura caritabilă în eforturi de grup şi nu faţă de indivizi separaţi. Nativele acestei zodii sunt lidere înnăscute pentru organizaţiile de femei.
    Probabil că femeia din Capricorn va instila în cei mici respectul pentru calitate. Ii va învăţa să mănance tot, să nu facă mofturi, să rabde situaţiile neplăcute sau să renunţe la ce e prea neplăcut. Ei vor primi cele mai bune porţii de mancare şi mama lor le va cumpăra pantofi de cea mai bună calitate. Pentru ea, a face economie nu înseamnă a cumpăra lucruri ieftine. Va pretinde de la copii să fie respectuoşi cu rudele şi bătranii şi vor avea maniere impecabile. Nu vor fi răzgaiaţi şi nici nu li se va permite să fie neascultători. Dacă îi faci cadou o carte despre psihologia copiilor, o va folosi probabil ca să ardă una la fund unuia dintre micii zurbagii şi abia mai tarziu va apuca să o citească. Poate că nu va fi prea încîntată de pupăturile lipicioase ale celor mici, dar există puţine mame mai devotate decat capricoarna. Copiii ei o vor găsi întotdeauna dispusă să-i asculte cu atenţie şi respect. S-ar putea ca mama saturniană să fie cam severă şi inflexibilă cand ei vor trece prin diversele faze ale creşterii, dar îi va asculta fascinată cand vor realiza ceva. Această femeie nu va fi niciodată prea ocupată ca să acorde progeniturilor atenţia ei interesată. După ce copiii devin adolescenţi, s-ar putea ca între ei şi mama lor să se ridice cateva bariere, căci conservatorismul saturnian se va ciocni de liberalismul tinereţii. In acea perioadă s-ar putea ca ea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă visele entuziaste ale copiilor. S-ar putea să primească nişte lecţii dureroase pană să înveţe că nu le poate dicta cu cine să fie prieteni. Dar e suficient de inteligentă ca să se adapteze şi să-şi ascundă coarnele dacă îşi dă seama că va avea mai mult de pierdut decat de cîştigat.
    Deoarece multe femei Capricorn au piele sensibilă, soţia ta nu se va prea farda. Multe dintre ele sunt alergice la farduri. Dar natura le-a răsplătit cu frumuseţe naturală care n-are nevoie de artificii şi şi-o vor păstra mult timp după ce obrajii altor femei se vor fi ofilit. Unele dintre native te uluiesc cu tenuri încîntătoare, trăsături ferme şi ochi sclipitori la optzeci de ani şi chiar mai mult.
    Ajut-o cu răbdare pe capricoarna ta să-şi depăşească lipsa de încredere în propria persoană. Numai pentru că nu acceptă să se amăgească singură nu înseamnă că e lipsită de imaginaţie. Incearcă vreo cateva din visele ei practice şi ai să fii uimit de cat sunt de plăcute. Probabil că încăpăţanarea e unul dintre defectele ei, dar nu e o plangăreaţă sau o cicălitoare agitată. Te va împinge spre succes, dar va fi tandră şi devotată. In ciuda felului ei bland, chiar modest de a fi, ea va şti exact cum să te joace pe degete. Dragostea ei are o bogăţie profundă, mult mai durabilă decat iubirea pretenţioasă, carbonizantă, sclipitoare a altor femei. Cine zice că această femeie nu crede în basme? Numai o saturniană poate privi adanc în ochii unui broscoi stangaci şi va vedea că e, de fapt, un prinţ deghizat. Mai mult decat atat! Dacă te însori cu ea nu vei rămane niciodată fără şosete curate.

Barbatul CAPRICORN

    

    E înconjurat de un zid pe care l-a construit singur. E timid, dar puternic şi dur. E plăcut, dar are o ambiţie feroce. Ca şi legendarul cowboy, bărbatul din Capricorn pare să prefere singurătatea. Nu e aşa. Nu chiar.
In adancul inimii lui, Capricornul tanjeşte după adoraţie. I-ar plăcea la nebunie să încante mulţimile cu acrobaţii nebuneşti la trapez. în visele lui cele mai ascunse, acest nativ e un romantic incurabil, dar Saturn îi înfranează pornirile naturale cu o mie de lanţuri. Severa planetă a disciplinei îi dictează un comportament calm, acţiuni practice şi intenţii serioase. Aceasta e crucea lui şi deseori e foarte greu de purtat. Uneori îşi va masca frustrarea bruscandu-i pe cei din jur, iar alteori te va ului cu un umor neaşteptat, surprinzător, deşi acesta va fi întodeauna în stil ironic, persiflant. Dar, se ştie, ăsta e cel mai amuzant stil de umor şi Capricornii pot fi de-a dreptul spumoşi cand sunt spirituali şi jonglează cu glumele seci.
    Ia un bărbat Capricorn echilibrat şi de încredere, ia-l la bani mărunţi şi vei găsi în interiroul lui un visător bland şi vesel, care tanjeşte să simtă vantul libertăţii în plete şi e îmbătat de parfumul dulce al complimentelor, care e flămand de aventură şi emoţii. Sunt extrem de puţini aceia care pot elibera acest suflet singuratic din închisoarea lui secretă.
    Probabil că ai ajuns deja să te gandeşti că tipul din Capricorn ar fi un profesor grozav, dar un iubit jalnic. Tocmai ai hotărat că ai prefera să-l vezi preşedinte decat langă tine la altar. Ti-a creat impresia unui bărbat care ar prefera să-şi vadă numele la rubrica socială decat în jurnalul tău. Acum descopeeri că are o inimă la fel de caldă şi prietenoasă ca un foc de lemne într-o noapte de iarnă. Ştiu, eşti entuziasmată, dar aşteaptă o clipă înainte să te repezi să-i rupi trei coaste strangandu-l în braţe şi să aştepţi să te ducă în al nouălea cer. Surprizele pe care le-am descris mai sus fac parte din fiinţa lui interioară. Va fi încantat şi impresionat dacă le vei ghici prezenţa, dar ele sunt bine ascunse. Nu prea sunt şanse să lase vreodată acele vise nebuneşti, să evadeze şi să o ia razna. E de-ajuns să ştii că sunt acolo. Nu te aştepta să-ţi vezi capricornul zburdand desculţ printre margarete. Nu poţi schimba personalitatea lui esenţială, saturniană.
    Insă poţi rade la povestirile lui cu caini pană cand adună suficient curaj să-ţi spună altele, mai sofisticate. Poţi face aluzii cum că ai impresia că sub atitudinea lui conservatoare sunt ascunse focuri înăbuşite, pană cand va avea suficientă încredere încat să lase să izbucnească la suprafaţă o flacără, două. Poţi să-i spui că visele lui ţi se par mai vii decat ale celorlalţi, pentru că nu există vis mai sclipitor ca cel transpus în realitate, încurajandu-l astfel să viseze şi mai mult. Intr-o bună zi va ajunge în varful muntelui său, iar tu vei fi alături de el, plină de mandrie pentru hotăratul tău Capricorn şi bucuroasă că ai crezut în visele lui pragmatice.
    Capricornii se prefac că pot trăi fără complimente, iar felul în care se poartă atunci cand li se face unul e o dovadă destul de convingătoare. Dacă i-ai făcut vreodată un compliment bărbatului tău din această zodie şi ai văzut cum ricoşează de expresia lui impenetrabilă, ştii la ce mă refer. Nu te grăbi să tragi concluzii. Numai pentru că nativii sunt experţi la a se amăgi singuri, nu trebuie să cazi în aceeaşi capcană. De fapt, el are o nevoie disperată să i se spună că e bun, inteligent, frumos, sexi şi interesant, dar fiindcă nu lasă să se vadă această nevoie, rareori îi este satisfăcută. In consecinţă, nu va fi obişnuit cu complimentele şi nu va prea şti ce să facă atunci cand cineva îl va admira în mod deschis, aşa că-şi ascunde jena cu o glumă sau va ignora complimentul, reacţie care îi va convinge pe oameni să nu mai rişte niciodată să flateze chipul acela împietrit. Se creează impresia că urăşte complimentele, aşa că primeşte tot mai puţine. E un cerc vicios. Poate că e mai mult vina ta decat a lui. Data viitoare cand îl flatezi, uită-te la urechile lui. Vezi cum s-au înroşit? Vezi sclipirea aceea slabă din ochii lui? E încîntat cum nu se mai poate. Doar pentru că nu se apucă să ţopăie sau să se rostogolească prin iarbă ca Leul nu înseamnă că nu e profund fericit şi foarte mandru. Simte nevoia să ştie că vezi ce om minunat e. Firea lui şi stelele îl împiedică să-şi facă reclamă. Va trebui să fii tu agentul lui de publicitate.
    Acest bărbat înfloreşte tarziu. In tinereţe e grav ca o bufniţă, dar se va relaxa treptat, pe măsură ce se va maturiza şi, dacă e un Capricorn tipic, va ajunge să arate şi să se poarte mai tinereşte decat toţi cei din grup. La alţi bărbaţi, trebuie să le tolerezi ani de zile nesăbuinţa superficială, ca apoi să te alegi cu un bătran morocănos şi încuiat. Iubitul tău din Capricorn nu te va răpi ca să te ducă la Paris la începutul idilei voastre, dar s-ar putea să te ducă să vezi Taj Mahalul la lumina lunii patruzeci sau cincizeci de ani mai tarziu, cand alţi bărbaţi se plang că le trosnesc încheieturile. Nu e rău deloc! Dacă eşti genul căreia îi place să se îndoape la început cu aperitive grele ca apoi să-şi mănance conştiincioasă legumele, nu e pentru tine. O legătură amoroasă cu un Capricorn, dacă duce la căsătorie, e ca şi cum ai lăsa desertul la urmă, aşa cum e firesc.
    Desigur, procesul invers de îmbătranire a nativului îţi poate provoca oarece probleme în sectorul "fidelitate". Cand idila voastră e proaspătă, vei avea prea puţine bătăi de cap cu loialitatea partenerului tău, dar cand acesta va mai înainta în varstă s-ar putea să se mai abată puţin de la calea voastră comună. Totuşi, Capricornul e poate cel mai fidel dintre toate semnele zodiacale, pentru că acest bărbat consideră familia ceva sfant. Indiferent de scăpările minore de mai tarziu, acestea nu vor înlocui niciodată căldura căminului, copiii şi pe tine. Are un profund respect pentru legăturile de familie, aici incluzand atat familia construită cu tine, cat şi pe cea din care provine, căreia i-a fost devotat din copilărie.
    E inacceptabil să-i insulţi mama sau să fii rece cu fratele lui. Pregăteşte-te să-ţi iubeşti rudele prin alianţă, chiar dacă sunt la fel de adorabile ca un cactus. Nu numai că le va lua apărarea, dar, dacă vei lăsa disputele să se agraveze, povara de a trebui să aleagă între cele două familii îl poate face pe nativ ursuz şi pesimist. Şi nu-ţi doreşti în nici un caz să vezi un Capricorn pesimist şi posac.
    S-ar putea să dai peste un saturnian care manifestă un dispreţ făţiş faţă de rudele lui sau care a retezat cu furie legăturile de familie şi nu a mai privit niciodată înapoi. Dacă vei da deoparte suprafaţa independenţei lui, vei descoperi în trecutul lui o rană profundă, emoţională, care a provocat de fapt acest comportament atipic. Mulţi Capricorni continuă să locuiască la părinţi mult timp după ce amicii lor au început să se bucure de deliciile unui cuibuşor de burlac. De obicei se îndrăgostesc mai tarziu decat majoritatea bărbaţilor şi rareori se căsătoresc înainte să-şi construiască o carieră stabilă.
    Cu ochiul lor format pentru aprecierea pedigriului şi a perfecţiunii, vor studia peisajul cu mare atenţie. Saturnianul va alege o fată care va deveni o bună mamă. Apoi, va trebui ca ea să fie o bună gospodină şi să gătească bine. In plus, va trebui să se îmbrace bine ca să-i impresioneze pe asociaţii şi prietenii lui şi, dacă se poate, să fie mai presus de aceştia în privinţa provenienţei, manierelor, educaţiei şi inteligenţei. La sfarşit, va arunca o privire rapidă ca să vadă dacă fata e frumoasă sau dacă i se pare atrăgătoare din punct de vedere sexual. După cum vezi, nu e nici o nenorocire dacă ai păr lăţos, nu te dai cu parfum, iar picioarele tale nu starnesc invidia actualei Miss Univers. Cotrobăie prin cufăr după arborele genealogic şi arată-i cam pe ce ramură se află Bibescul familiei. Invit-o pe mama lui la pranz în oraş o dată pe săptămană şi lasă-l să vadă cat de practică eşti cand e vorba de buget. La următoarea voastră întalnire ia-o şi pe surioara ta în varstă de patru ani. Dacă eşti singură la părinţi, închiriază copilaşul vecinilor. Şterge-l la nas cat mai frecvent şi mai bland cu o batistă din panză (nu cu şerveţel), vorbeşte cu Capricornul despre dorinţa ta de a fi consilier municipal şi de a te ocupa de îmbunătăţirea urbei, mergi încet şi egal, aruncă în conversaţie cateva expresii franţuzeşti şi/sau englezeşti şi dă ochii peste cap de plăcere cand vezi un bebeluş într-un cărucior. Ai grijă să-i arăţi că îl consideri pe tatăl lui cel mai înţelept domn pe care l-ai cunoscut vreodată şi fă referiri întamplătoare la unchiul care a lucrat cu Traian Vuia la construirea primului avion cu reacţie sau la strămoşul care a stat alături de Cuza la divanul ad-hoc. Dacă eşti frumuşică, e cu atat mai bine. Dar frumuseţea nu va înlocui niciodată în ochii lui puloverul pe care l-ai tricotat pentru mătuşa lui, Getuţa. Aproape că pot să-ţi garantez că acest bărbat nu se va însura în veci cu tine dacă nu treci testele familiei lui. Bineînţeles că există excepţii, dar sunt atat de rare, încat ar fi o nebunie să rişti crezand că bărbatul tău saturnian e una dintre ele.
    După ce familia lui te-a cerut de nevastă (sau el te-a cerut) pune piciorul în prag. Cu fermitate! Spune-i că îi iubeşti din tot sufletul pe ai lui, dar tu ai acceptat să împarţi patul şi casa doar cu el. Dacă nu faci asta, vei petrece multe seri de sambătă gătind pentru unchiul Costel sau ajutandu-i surioara să treacă prin chinurile adolescenţei.
    Deoarece Capricornii sunt întotdeauna uşor emoţionaţi în prezenţa sexului opus, unii dintre ei vor face cateodată aluzii fără perdea, se vor chinui să încerce să facă insinuări cu subînţeles erotic sau vor părea duri, aspri şi lipsiţi de orice scrupul sau sensibilitate. E doar felul lor de a încerca să fie "ca băieţii", o metodă tipică de a-şi ascunde jena şi curiozitatea provocate de pasiunile arzătoarea ale altor persoane, mai agresive. Nu te lăsa amăgită şi nu-ţi închipui că vrea să fiţi un cuplu ca Bonnie şi Clyde. Esti o domană şi nu cumva să uiţi asta! O fi aruncînd el cate o privire fugară spre vreo "doamnă a nopţii", dar aceea nu e în nici un caz genul de femeie pe care ar lua-o de nevastă. S-ar putea ca ăsta să-ţi sune a sfat primit de la mătuşa ta Agepsina, fata bătrană a familiei, dar dacă crezi că e o prostie dă-i înainte şi poartă bikinii minusculi şi rimelul verde, toarnă pe tine o sticlă de parfum şi sărută-l în public. Poate că vei merge în cele din urmă spre altar cu cununa de lămaiţă pe cap, dar sigur nu va fi langă tine un mire saturnian.
    Un dar frumos pentru soţul tău Capricorn ar fi o carte de poezii, cu cît mai romantice cu atît mai bine. Dacă nu-l înveţi timpuriu arta exprimării afecţiunii, s-ar putea să devii o nevastă căreia nu-i lipseşte nimic, care e adorată şi apreciată cu căldură, cu un soţ absolut perfect, dar neîmplinită emoţional. Nu va mai avea nici un rost atunci să te plangi că nu-ţi spune niciodată că te iubeşte. Se va uita, doar, la tine cu o privire inocentă şi îndurerată sau cu dezgust posomorat (în funcţie de cat de puternică a fost influenţa lui Saturn la naşterea lui) şi-ţi va explica răbdător: "Eşti nebună. Imi amintesc perfect că ţi-am spus că te iubesc cand ţi-am dat inelul de logodnă şi încă o dată cand s-a născut micul Alex".
    El consideră că ar trebui să ştii ce simte pentru tine din moment ce te susţine financiar şi îţi acordă privilegiul de a-ţi permite să fii mama copiilor lui, să dai cu mătura prin casa lui şi să-i lustruieşti trofeele. Pentru Capricorn, declaraţiile sentimentale constituie o poleială de prost gust a crinului romantismului. S-ar putea să te întrebe: "Ce vrei, să fiu Pacientul englez?". Asta e momentul să spui tare "da". Il va şoca şi speria puţin. Nu se va transforma în Ralph Fiennes, dar s-ar putea să-şi dea seama că un "iubito", murmurat tandru la momentul potrivit nu-i va ştirbi cu nimic masculinitatea.
    Ca tată, va fi însăşi personificarea expresiei "pater familias". Va sta întotdeauna în capul mesei, inclusiv la picnicuri, chiar dacă asta înseamnă să stea în muşuroiul de furnici sau în urzici. Va pretinde respect şi ascultare şi va insista să impună disciplina şi rutina. In schimb va oferi devotament total, chiar autosacrificiu şi probabil că va fi de acord cu petreceri cat mai mari de zilele de naştere ale celor mici şi cu Crăciunuri cat mai vesele. Tatăl din Capricorn va avea grijă ca progeniturile să meargă regulat la dentist, să-şi facă lecţiile şi nu se va sfii să le aplice corecţii corporale cand va fi necesar. Nu strică să-i aminteşti că a fi părinte poate fi plăcut şi amuzant, nu numai o responsabilitate serioasă. Invaţă-i pe copii să-i dea sărutări generoase înainte de a pleca la culcare şi încurajează-l să-i ducă la meciuri, la pescuit sau la înot. Dacă e puţin cam sever, nu uita că ei vor avea de caştigat din asta în timp, cu condiţia ca tatăl lor să nu exagereze. Cand va deveni bunic, Capricornul tău va deveni şocant de îngăduitor. Bunicii din această zodie sunt dădace grozave. Cunosc unul care cutreieră cartierul pe role alături de nepoţi.
    Un Capricorn se însoară rareori în grabă şi majoritatea mariajelor lor sunt solide. Dar dacă s-a însurat cu cine nu trebuie, va pleca brusc şi soţia lui nu va avea parte de o a doua şansă. Acest bărbat detestă divorţul, dar cand acesta se va petrece, va fi definitiv. Cu alte cuvinte, cand s-a săturat, gata!
    Probabil că soţul tău saturninan va programa amorul fizic, trecandu-l pe lista de lucruri de făcut ca pe cumpărături, corespondenţă, vizitele la muzeu sau la medic. Acest lucru poate părea rece şi lipsit de sentiment, dar nu uita că pragamticul Capricorn va fi interesat de aspectul fizic al iubirii mult timp după ce alţi soţi de aceeaşi varstă vor începe să recurgă la poezie pentru a-şi exprima afecţiunea. Tii minte? Desertul la urmă!

Zodiac - CAPRICORN

Cum să recunoşti un nativ din Capricorn

   
    E destul de greu să prinzi caracteristicile Capricornului. Vei învăţa să-l recunoşti, dar îţi vor trebui nişte exerciţii preliminare. Studiază păianjenul tăcut din colţ. Nu are nici o şansă în faţa insectelor zburătoare, rapide. Dar ele ajung în plasa lui inteligent întinsă şi paianjenul învinge. Aminteşte-ţi de broasca ţestoasă din fabula lui Esop, care se ia la întrecere cu iepurele. Nu are nici o şansă, nu-i aşa? Dar iepurele cel sprinten o ia razna în toate direcţiile, uitand scopul cursei şi ţestoasa învinge. Priveşte capra neagră cum escaladează muntele. Nu are nici o şansă în faţa strategiei inteligente a oamenilor care o urmăresc. Dar vanătorii răman în urmă în timp ce rezistenta capră se caţără hotărată din stancă în stancă pe copitele ei special formate. Şi capra învinge.
    Acum poţi trece să studiezi un Capricorn. Unde îl vei găsi? In orice loc care îi poate oferi şansa de a avansa şi de a-şi îmbunătăţi personalitatea şi calităţile. Oriunde îşi poate urmări ambiţiile secrete. Incearcă la o întrunire socială. Capricornul nu e genul petrecăreţ, dar capra pe care o studiem urcă pe scara socială la fel de uşor ca pe munte. Alege un grup eclectic, de preferinţă situat la nivelul celor cu venit superior. Poţi încerca şi nivelul persoanelor cu venit mediu, dar cu cat cobori mai mult sub acest nivel, cu atat mai puţine şanse ai să găseşti un Capricorn. Probabil că nu va purta pe cap un abajur, nu va dansa step şi nici nu va atrage atenţia asupra lui în nici un fel. El va fi spectatorul care priveşte totul admirativ din fundal. S-ar putea nici să nu-l observi la început, în timp ce el urmăreşte tăcut şi calm toate personalităţile ostentative, agresive, fermecătoare, îndrăzneţe şi sclipitoare din jurul lui. Toţi cei din grup vor părea să fie mult mai bine echipaţi decat el pentru cursă. Orice cursă. Mulţi dintre ei merg la cacealma, unora le e frică, dar toţi sunt bine lustruiţi şi puşi la punct, iar Capriconul nu pare a avea nici o şansă în faţa lor. Şi totuşi, va învinge.
    Fiindcă nativul se amestecă atat de bine în mulţime, camuflandu-se în mod inconştient în fundal, nu e întotdeauna uşor să recunoşti caracteristicile fizice ale acestui semn. Capricornii pot fi îndesaţi şi musculoşi, subţiri şi înalţi, sau dolofani şi moi. Dar indiferent de forma corpului, capra va da impresia că e bine înrădăcinată în locul în care se află, pană cand se decide să se mute în alt loc. In general, oamenii dominaţi de Saturn au păr drept, des, întunecat, privire directă şi insistentă şi ten măsliniu sau arămiu. Vei vedea şi Capricorni cu păr blond şi carlionţat şi ochi albaştri, dar priveşte-i atent. Sincer, nu-i aşa că arată ca şi cum ar fi trebuit să aibă păr, ochi şi piele întunecate la culoare? E o subtilitate delicată, dar validă. Ia-o pe Marlene Dietrich de exemplu. Ten ca porţelanul, ochi verzi şi păr ca mătasea de porumb. Mai priveşte-o o dată. Urmăreşte-i mişcările calme, meticuloase. Ascultă-i vocea adancă, voalată. Ia în consideraţie legendara ei minte de afaceristă dură şi ambiţia. Nu sunt astea calităţi pe care te aştepţi să le găseşti la o brunetă? Dacă stăpaneşti această subtilitate, nu ve fi niciodată păcălit de înfăţişarea unui Capricorn.
    Personalitatea saturniană e mereu înconjurată de un uşor aer melancolic şi grav. Niciunul dintre nativi nu reşeşte să evadeze complet de sub influenţa saturniană, care le impune o autodisciplină severă şi refuzarea multor plăceri personale. Mulţi Capricorni au tălpi puternice şi poartă pantofi comozi. Mainile lor sunt îndemanatice, vocile sunt de obicei egale şi liniştitoare şi probabil că vei observa o blandeţe care flatează şi convinge. Capricornii pot avea o înfăţişare şi un comportament la fel de inofensive ca o pernă de puf, dar sunt duri ca ghearele unui tigru. Ei sunt insistenţi, rezistă neabătut la orice, reuşind să digere insulte, tensiuni, presiuni, dezamăgiri şi îndatoriri neplăcute cu tot atata calm ca şi capra care poate digera cutii de tablă, sticlă spartă şi carton. Ca şi acest animal, nativii au stomacuri de fier şi coarne periculoase. In timp ce extravertiţii veseli îşi împrăştie energia pe deal şi pe vale, capricornii nu deviază nici cu un centimetru de la calea lor. Ei îşi urmează constant cărarea ascendentă, cu o încrederă înnăscută în siguranţa drumului bătut de alţii înainte, convinşi că scurtăturile tentante sunt pline de capcane.
    Capricornii îi admiră enorm pe cei care i-au precedat şi au ajuns în varful muntelui, stabilind regulile călătoriei. Ei curtează succesul, respectă autoritatea şi onorează tradiţiile. Mulţi oameni energici, impulsivi, îi etichetează drept snobi şi rigizi. Ca răspuns, Capricornul îşi poate eticheta criticii drept repeziţi şi nesăbuiţi, dar de obicei e prea înţelept ca să-şi facă duşmani fără să fie neaparată nevoie. Saturnienii se supun. Ei acceptă. Se adaptează. Sau e doar o aparenţă? Capricornul permite altora să meargă înaintea lui, dar deseori ajunge primul la destinaţie, sfidand logica. E foarte atent să evite obstacolele, pietrele ascuţite. Nu e de mirare că aceşti oameni se împiedică extrem de rar. Ochii lor nu sunt lipiţi de stele, ci sunt îndreptaţi mereu înainte, iar picioarele le sunt bine înfipte în pămant. Gelozia, pasiunea, impulsul necontrolat, furia, frivolitatea, risipa, lenea, neglijenţa, toate acestea sunt obstacole. Alţii n-au decat să se împiedice de ele şi să cadă, dar nu şi Capricornul. Poate că va arunca o privire în urmă, simţind milă pentru cei căzuţi sau recunoştinţă pentru sfaturile şi ajutorul primite de la ei în trecut, dar îşi va continua ascensiunea constantă pană cand îşi va atinge scopul.
    Există Capricorni delicios de romantici, care înţeleg ciudata lumină a lunii şi superbele culori ale aripilor fluturilor, dar nu se vor lăsa orbiţi de emoţii. Dacă un nativ scrie o poezie frumoasă, plină de imaginaţie şi fantezie, tema va fi solidă şi punctuaţia va fi corectă. Va avea un înţeles clar şi sentimentului nu îi va fi permis să înece versurile cu sirop. Nu sfida convenţiile dacă vrei să caştigi respectul caprei. Chiar şi cei mai îndrăzneţi (adică excepţiile) vor respecta măcar graniţele cele mai îndepărtate ale acceptabilităţii sociale. Scenele publice şi pasiunile viscerale, dezlănţuite, nude, îi fac să se simtă îngrozitor de stanjeniţi.
    Unii nativi vor uita să-şi ascundă ambiţia şi vor refuza să muncească dacă nu vor fi lăsaţi să conducă. Aceştia sunt capre încăpăţanate, care insistă să înceapă de la varf, acolo unde simt că le e locul. Desigur, o astfel de atitudine dă naştere unei persoane posomorate, pesimiste, reci şi egoiste, care e imposibil de mulţumit. Insă de obicei cateva ghionturi zdravene sunt de ajuns ca să-l aducă pe calea cea bună.
    In general, Capricornii tineri sunt mai mulţumiţi decat cei mai varstnici şi au şi de ce. Ca în tradiţia asiatică, nativii tineri îi idolatrizează pe strămoşi şi pe bătrani. Respectul pentru înţelepciunea şi experienţa varstei face parte din firea saturniană. Cand se maturizează şi bătranii dispar, acţiunile nebuneşti ale tinerei genraţii îi pot speria şi ului pe saturnienii conservatori. Ei îşi clatină capetele şi murmură despre bunele vremuri de odinioară. Insă, din fericire, mulţi dintre ei se adaptează şi înfruntă noile provocări. E încantător să vezi un Capricorn cu păr sur distrandu-se vesel cu cei tineri, descoperind pentru prima dată bucuriile copilăriei pe care le-a pierdut pe cand era un mic puştan serios. Capricornii varstnici fie se poartă ca nişte acrituri frustrate, fie sunt fericiţi, au interese noi şi se comportă ca nişte tineri moderni. Caţiva dintre ei sunt prinşi la mijloc şi zambesc larg, stăpanindu-şi încantarea, în timp ce stau pe margini şi bat tactul muzicii cu piciorul, fără a reuşi vreodată să-şi adune curajul pentru a se arunca şi ei în valtoarea distracţiei.
    Rareori vei găsi nasul drept, bine format al saturnianului băgat în treburile altora şi nici nu-l vei auzi prea des barfind. Dacă nativul suferă influenţe din Gemeni sau Peşti va fi puţin cam palavragiu, dar în mod normal îşi văd doar de treaba lor. Capricornii nu vor împărţi în dreapta şi-n stanga sfaturi pe care nu li le-a cerut nimeni, dar dacă faci apel la înţelepciunea lor practică, ţi le vor oferi pe un ton sever. In plus, vor avea pretenţia să le urmezi sfatul. Nativul a învăţat să accepte datoria şi responsabilitatea şi să tolereze frustrarea. Dacă nu-i poţi urma exemplul nu va pierde timpul dandu-ţi lecţii, ci îţi va rezerva un strop de compasiune şi-şi va vedea de drum.
    S-ar putea să fi auzit că saturnienii fac căsătorii din interes, pentru bani sau poziţie socială. E o exagerare, dar nu foarte mare. Capra pragmatică se aruncă rareori într-o căsnicie sau într-o afacere dacă nu e pregătită emoţional pentru prima şi financiar pentru a doua. Aceşti oameni sunt în stare de lucruri ciudate pentru a obţine sentimentul de securitate. Gandul la zilele bătrîneţii nu le părăseşte niciodată mintea. Chiar şi cei tineri vor fi încantaţi instinctiv de vizitele la unchiul Nelu sau la mătuşa Jeni. La urma urmelor, afectuoasele rude pot avea oarece cecuri sau proprietăţi. Şi în plus, aceste vizite le dau saturnienilor un sentiment de confort şi familiaritate. In fond, cui i-ar plăcea să vadă că o avere e lăsată moştenire canarului... Ai putea spune că această atitudine e rece şi calculată, dar pentru Capricorn e doar de bun simţ, raţională. Ocaziile nu au de ce să bată de două ori la uşa nativilor, căci aceştia le vor auzi de la prima bătaie. De fapt, stătuseră cu urechea lipită de uşă, aşteptandu-le.
    In copilărie Capricornii tind să fie fragili, mai bolnavi decat alţi copii, dar odată cu varsta le creşte considerabil puterea şi rezistenţa la boli. Firea sobră, temperată a caprei tipice le dă o uimitoare putere de rezistenţă şi un potenţial de supravieţuire atat de mare încat nu e ceva neobişnuit ca nativii să depăşească suta de ani. Aceşti oameni ar trebui să nu aibă prea mare neovie de doctori şi spitale, dar au, pentru că teama, nesiguranţa, îngrijorarea şi pesimismul sunt mai mortale decat microbii. Nici o dietă echilibrată, nici un obicei oricat de sănătos nu pot învinge pericolele pesimismului. Capricornii care vor să evite bolile trebuie să facă mult sport în aer liber şi să îşi transforme personalitatea, pentru a fi mai optimişti, mai deschişi. Aerul curat, de ţară, şi briza proaspătă face miracole pentru sănătatea lor. Aproape toate caprele de ambe sexe au piele sensibilă. Pot avea iritaţii pe fond nervos, alergii, zone aspre şi porţiuni descuamate, transpiraţii ciudate ca miros, pori măriţi sau acnee. Problemele stomacale pe fond nervos sunt şi ele destul de comune. Rotulele, încheieturile şi oasele reprezintă zonele lor vulnerabile şi e posibil să-şi rupă braţe sau picioare. Cele mai grave boli provocate de melancolia saturniană sunt paralizia psihosomatică, migrenele grave şi infecţiile renale.
    Capricornii fie vor avea dinţi albi, frumoşi şi puternici, fie vor avea mereu probleme cu cariile şi vor face întruna vizite la dentist. In general, dacă evită afecţiunile insidioase provocate de depresii, tenacitatea şi forţa lor vitală e remarcabilă. Dar nu e plăcut să fii atat de longeviv dacă suferi de artrită şi reumatism. Capra trebuie să caute soarele şi să nu se ferească de plimbările prin ploaie dacă vrea să-şi păstreze sănătatea.
    Capricornul e o persoană atat de timidă, dulce, poate puţin cam încăpăţanată, dar nu în mod agresiv. Pare atat de inofensiv! O persoană în care poţi să ai toată încrederea şi căreia poţi să i te confesezi în linişte. Cine i-ar vrea răul şi cine l-ar putea bănui de ambiţii ascunse? De fapt, Capricornul se foloseşte de slăbiciunile, pasiunile şi geloziile tale pentru a se face pe sine mai puternic. Iţi este folositor şi, în cele din urmă, îţi devine indispensabil, astfel încat îl vei ruga să preia conducerea. El va trage sforile cu modestie, din colţul lui, fără să fie ostentativ. Capra îşi încalcă orgoliul pentru a obţine ceea ce doreşte cu adevărat orgoliul lui: poziţia de lider necontestat.
    Nativul nu are nevoie să fie în fruntea paradei, dirijand fanfara. El dă permisiunea pentru paradă şi planifică traseul, organizand totul din culise. Toate cascadoriile periculoase, la mare înălţime, au nevoie de plasa de siguranţă a Capriconului atunci cand dau greş. Paleta lui de culori cuprinde negrul intens şi bleumarinul (disciplină şi caracter oficial), maro (practic) şi verdele închis (vise oneste, profunde). Plimbă-te încet prin pădurea lui tăcută, căptuşită cu muşchi moale şi iederă şi caută cele opt comori ascunse ale lui Saturn. Rubine bogate zac îngropate sub salcia plangătoare a Capricornului. Rămai acolo şi descoperă frumuseţea eternă a onixului pur, lucios.